RSS Feed

Tag Archives: unire

Iaşi, oraş al Marii Uniri

Posted on

La sfârșitul anului 1916, Iașul a devenit, pentru o perioadă de doi ani, capitala Regatului României. Consiliul de Miniștri și Parlamentul de la acea vreme au adoptat aici decizii importante prin care s-au pus bazele consolidării statului național unitar român și au fost votate legi reformatoare pentru dezvoltarea țării noastre, precum legea electorală care a introdus votul universal și legea agrară. (fragment din comunicatul Romfilatelia)

Pentru a marca acest eveniment,  miercuri, 26 aprilie 2017, a fost pusă în circulație o emisiune filatelică aniversară denumită  ”Iaşi, oraş al Marii Uniri”, compusă 4 timbre şi o coliţă dantelată, pe care sunt reproduse imagini ale unor monumente simbol ale oraşului, martore la guvernarea ţării din perioada 1916 – 1918 şi în pregătirea Marii Uniri din 1918.

Cu aceste timbre, am realizat ilustrate maxime, folosind cărți poștale Allex Collection, și ștampila prima zi a emisiunii.

 

 

 Teatrul Național „Vasile Alecsandri” 

1

Este cel mai vechi Teatru Național din România. Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării între anii 1894 și 1896, fiind considerată a fi cel mai vechi și cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară. Clădirea Teatrului Național este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă.

Între anii 1916-1918 clădirea a asigurat spațiul de desfășurare a lucrărilor Adunării Deputaților.

Clădirea Teatrului Național din Iași este înscrisă în Lista monumentelor istorice.

 

 

 

 

Muzeul Unirii .

2Clădirea este monument istoric și de arhitectură, construită între 1800 – 1806, în stil neoclasicCasa Catargiu, azi adăpostind Muzeul Unirii.

Între 1859-1862 a fost reședința domnească a primului domnitor al Principatelor Unite – Alexandru Ioan Cuza, iar între anii 1916-1919, devine reședință a regelui Ferdinand I. Astăzi muzeul expune piese de istorie evocând Revoluția de la 1848 și Unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859. Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1959, cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor Române din 1859. Clădirea, a fost declarată monument istoric și de arhitectură.

 

 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

3Este o universitate de stat din Iași și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Fondată în 1860, la scurt timp după formarea Principatelor Unite, Universitatea din Iași, așa cum s-a numit la început, este prima universitate modernă a României.

Palatul Universității, a fost construit între anii 1893 și 1897 (și extins in perioada interbelică) după planurile arhitectului Louis Blanc și inaugurat în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Clădirea este o îmbinare a stilurilor clasic și baroc, monumentala sa intrare ducând în faimoasa „Sală a Pașilor Pierduți”, decorată cu picturi realizate de către Sabin Bălașa.

1916-1918 – Aici s-au desfășurat  şedinţele Senatului.

 

 

 

Palatul Rosetti-Roznovanu,

4Clădirea adăpostește actualul sediu al primăriei Iași. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor, a fost inaugurată  cu mare fast, la 23 aprilie 1832.

Între anii 1892 – 1892, Palatul Roznovanu a fost folosit ca reședință temporară a familiei regale (Principele Ferdinand si Pricipesa Maria), o parte din spațiu fiind alocată autorităților locale. 

In timpul Primului Razboi Mondial, intre 1916 – 1918, Palatul Roznovanu a devenit sediul ministerelor si al conducerii politice, refugiate de la Bucuresti. In 1918, in actuala sală de sedinte a Consiliului Local, s-a intrunit Consiliul de Razboi al României.

 

 

 Stema municipiului Iași

5Stema înfățișează un scut antic, pe câmp roșu, o cetate crenelată de argint, având pe flancuri două turnulețe, timbrate de câte o cruce cu brațe egale, iar în centru un turn pătrat, mai înalt, cu poarta și ferestrele închise. Peste tot, în ecuson roșu, un cal în galop, spre dreapta heraldică, având deasupra o coroană deschisă, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu șapte turnuri, din care iese capul de bour, al cărui gât este terminat in formă de lambrechini. Stema valorifică cele doua tradiții heraldice ale orașului Iași, într-o reușită sinteză grafică.

Orașele României, Cluj-Napoca

Pentru a marca un eveniment istoric important, împlinirea a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș, Romfilatelia a pus in circulație, de data aceasta, chiar la cluj-Napoca  (O.P.1), o emisiune filatelică intitulată  Orașele României, Cluj-Napoca, compusă din patru timbre, astfel:

-3,50 lei reproduce imaginea Catedralei Mitropolitane Catedralei Mitropolitane Ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului”

-4,00 lei prezintă Bastionul (Turnul) Croitorilor,

-4,50 lei ilustrează Teatrul Național ”Lucian Blaga”

-15,00 lei redă imaginea Universității ”Babeș — Bolyai”, 

 De asemenea, au fost editate patru cărți maxime, de această dată reușite.

 

 

 

1

 

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă

 

Este situată în Piața Avram Iancu. A fost ridicată în perioada anilor 1923-1933, imediat după unirea Transilvaniei cu România, din inițiativa si cu contribuția specială a Episcopului Nicolae Ivan (1855-1936).  Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului„. În anul 1973, odată cu ridicarea scaunului eparhial al Clujului la rangul de arhiepiscopie, lăcașul de cult a devenit catedrală arhiepiscopală. Din anul 2006 edificiul servește drept catedrală a arhiepiscopului Vadului, Feleacului și Clujului, care este totodată și mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

 

 

 

2

 

Bastionul (Turnul) Croitorilor

Bastionul face parte din al doilea sistem de ziduri şi întărituri ale oraşului, ridicate din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea. Prima atestare documentară datează din secolul al XV-lea, din timpul regelui Ungariei, Matei Corvin. Acest turn şi-a primit numele după breasla croitorilor care avea obligaţia să-l întreţină şi să păzească oraşul în acel punct, fiind singurul bastion al cetăţii care s-a păstrat integral. 

În 2007-2009,  bastionul a fost restaurat, iar în prezent găzduiește Centrul de cultură urbană, care cuprinde o cafenea literară la subsol, o sală de conferințe și spații expoziționale.

 

 

 

 

3

 

Teatrul Național „Lucian Blaga“

A fost ridicat în anii 1904-1906, pe locul fostei piețe de lemne a orașului, în actuala Piața Avram Iancu. Inaugurarea sa a avut loc în 7-8 septembrie 1906. Aici își au sediul Teatrul Național „Lucian Blaga“ și Opera Română. În fața intrării principale sunt așezate statuile lui Mihai Eminescu și a lui Lucian Blaga

 

 

 

 

4

Universitatea „Babeş-Bolyai” 

Reprezintă una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior din România, oferind 111 specializări, din care 99 în română, 59 în maghiară, 16 în germană, 2 în ucraineană, 8 în engleză şi câte una în franceză şi italiană. În formula de acum universitatea a luat fiinţă în 1959, prin decizia politică de a se unifica universităţile „Babeş” (cea română) şi „Bolyai” (cea maghiară).

Clădirea centrală în stil neorenascentist (str. Kogălniceanu nr. 1) a fost construită în sec. al XIX-lea, ca urmare a dezvoltării universităţii „Ferenc József” din acea vreme. În perioada interbelică, purtând numele regelui „Ferdinand I”, universitatea s-a extins prin construirea Colegiului Universitar.

 

 

24 IANUARIE – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOE ROMÂNE

 

În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica UnireUnirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

 

Pentru a marca acest eveniment prezint câteva ilustrate maxime ce fac parte dintr-un exponat mai mare denumit ”Marea Unire”, care prezintă cele mai importante momente din istoria poporului român și lupta sa pentru unire, de la constituirea  primelor state feudale pe teriroriul românesc si până la infătuirea Marii Uniri la 1 Decembrie 1918 și realizarea României Mari.

1

 

234

150 ani de la Infiintarea Curtii de Conturi a Romaniei

Cuza  cc 

Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Principatelor Unite ( 1859 – 1866), gravura realizata de Carol Popp de Szathmari. Cartea postala ilustrata editata de AFB, stampila prima zi a emisiunii Bucuresti 06.06.2014.

La pagina „Noutati filatelice”, se pot vedea si alte ilustrate maxime realizate cu marcile emisiunii.