RSS Feed

Tag Archives: Sibiu

Expoziția națională de filatelie cu participare internațională „SIBIU 825”

Asociația Filateliștilor din Sibiu a organizat Expoziția națională de filatelie cu participare internațională „SIBIU 825” cu prilejul aniversării a 825 de ani de la prima atestare documentară a orașului,  în perioada 20-23 decembrie 2016.

Datorită faptului că la expoziție s-au înscris un număr record de exponate: 59 la clasa maturi, 16 la clasa tineret cu un total de 275 de fețe de panou și 24 la clasa literatură de specialitate, expoziția a fost organizată la Palatul Brukenthal, la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei municipiului Sibiu precum și în corpul B al Bibliotecii ASTRA. În afară de expozanții din România, au participat și expozanți din Germania, Polonia, Republica Moldova, Spania și Ucraina. La această expoziție am participat și eu cu un exponat de maximafilie,  obținând medalia de argint.

Cu cele două timbre ale emisiunii  ”Ziua Mărcii Poștale Românești – Sibiul pe timbre, la 825 de ani de atestare documentară, folosind ștampila expoziției și cărțile poștale editate de AF Sibiu, am realizat două ilustrate maxime.

1

Vedere generală a orașului Sibiu la 1808

Este una dintre cele mai impozante şi reprezentative lucrări ale pictorului Franz Neuhauser cel Tânăr, aflat în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal. Tabloul a fost comandat de primarul orasului la inceputul secolului al XIX-lea pictorului Franz Neuhauser 5cel Tânăr, cu scopul de a fi expus în Primaria orașului, care a funcționat vreme de patru secole în Casa Altemberger, actualul sediu al Muzeului de Istorie din cadrul Muzeului Națtional Brukenthal. În anul 1952, tabloul a fost preluat de la Sfatul Popular al Orașului de catre muzeu.

De asemenea, cu cele două mărci postale din emisiunea Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu apărută la 10 iunie  2016, si cărțile poștale realizate de Foto 25 Design si Allex Collection, am mai făcut două ilustrate maxime, tot cu ștampila expoziției.

 

 

3

Turnul Sfatului

Este unul dintre cele mai cunoscute monumente din Sibiu.
Are acest nume deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată în documente la 1324 (Piaţa Mică nr. 31, azi refăcută).
Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcţii, fiind supraînălţat şi chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat doar nucleul ridicat până la primele doua etaje. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241. În forma iniţială nu depășea  mai mult de patru niveluri.

4

 

Turnul Olarilor

Este un turn construit în secolul al XV-lea de breasla săsească a olarilor în orașul Sibiu. Turnul făcea partea din cea de-a treia centură de fortificații a orașului.. Turnul Olarilor este unul din cele trei turnuri aflate pe str. Cetății și este situat între Turnul Archebizierilor și Turnul Dulgherilor.

Reclame

EXPOZIŢIA NAŢIONALĂ DE MAXIMAFILIE CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ ”SIBIUMAX 2015” 3 – 5 septembrie 2015

În perioada 3 – 5 septembrie 2015 s-a desfășurat la Sibiu, EXPOZIŢIA NAŢIONALĂ DE MAXIMAFILIE CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ ”SIBIUMAX 2015”. Această manifestare deosebită  a fost organizată de Asociația Filateliștilor dinJudețul  Sibiu, cu sprijinul Primăriei Sibiu si Societatii Române de Maximafilie ”dr. Valeriu Neaga”.

Expoziţia a fost organizată în Sala de  Expoziții a Primăriei Municipiului Sibiu. La acest eveniment au participat expozanți din Canada, Cipru, Danemarca, Franța, Luxemburg, Republica Moldova, România, Spania.

Juriul Expozitiei a fost format din personalitati de seamă ale  maximafiliei românești și internaționale:

Președinte :

Nicos Rangos (Cipru)

 director al Federației Europene a Asociațiilor Filatelice.

Membri:

Anny Boyard (Franța)

membră a Comisiei de Maximafilie din Federația Internațională de Filatelie 

Rosario D`Agata (Italia)

 președinte al Asociației Italiene de Maximafilie 

Vasile Doroș (România)

 președinte al Comisiei de Maximafilie din Federația Filatelică Română 

Coriolan Chiricheș (Romțnia)

președinte al Asociației Filateliștilor din Județul Botoșani

Secretar juriu

Ioan Dejugan (România)

vicepreședinte al Asociației Filateliștilor din Județul Sibiu

Comitetul de organizare, condus de domnul Nicolae Salade, merită felicitari pentru buna organizare  a evenimentului. Nu am fost prezent la această expozitie, dar colegii. care au participat la eveniment, au numai cuvinte de laudă, pentru organizatori. Felicitări !

La această importantă expozitie, am participat și eu cu exponatul ”Bucharest in Maximaphily” (Bucureștii in maximafilie), iar nepoata mea Ruxandra Duță a prezentat exponatul ”Romania – Historical and architectural monuments” (România  – Monumente istorice și arhitecturale), la clasa tineret. Juriul expozitiei a apreciat ambele exponate cu medalie de vermeil.

Alte informatii despre eveniment precum și lista expozantilor le puteti vedea pe blogul: http://srmdvn.blogspot.ro/.

Vă prezint mai jos, diplomele și materialele filatelice editate cu acestă ocazie, de organizatori.

DIPLOMA ALEX ANTONACHE

DIPLOMA RUXANDRA DUTA

MEDALIA EXPOZITIEI

Medalia expozitiei

Plicul expozitiei

Plicul ocazional al expozitiei

IM a expozitiei

Ilustrata maximă reprezentând pe Regele Ferdinand I și Regina Maria, realizată de Asociatia Filateliștilor  din  Județul Sibiu. S-au folosit cartea poștală ilustrată editată de Muzeul Național Cotroceni, marca poștală cu valoarea nominală de 3,30 lei, din cadrul emisiunii Regalitatea în România apatută la 30.01.2015.și ștampila expoziției, Sibiu 04.09.2015, care omagiază implinirea a 150 ani de la nașterea Regelui Ferdinand I al României și 140 de ani de la nașterea Reginei Maria.