Flux RSS

Tag Archives: fluturi

Aripile florilor

 

Astăzi, 15 aprilie 2016, a fost pusă în circulație emisiunea filatelică  denumită „Aripile florilor ”. Cele patru timbre ale emisiunii prezintă patru specii de fluturi.

Cu aceste timbre și cărțile poștale editate de Allex Collection, tipărite la FullColor București, am realizat mai multe illustrate maxime.  Am aplicat ștampila prima zi a emisiunii, București 15.04.2015, la Oficiul Poștal 37.

 

 

1

 

Fluturele de foc al măcrișului (Lycaena dispar) 

Este răspândit pe scară largă în Europa Centrală, populațiile sale pot fi întâlnite din sudul Finlandei până în Asia. În România atât specia, cât şi habitatele sale sunt strict protejate. Este o specie vulnerabilă din cauza asanării zonelor umede pe care le preferă, iar în anumite zone chiar a dispărut din habitatele sale tradiţionale. Culoarea aripilor femelei e mai ştearsă, ele au mai multe puncte negre, iar banda submarginală e mai lată. Atât în cazul masculului, cât şi al femelei partea ventrală a aripii este de culoare gri albăstrui, cu pete negre şi banda submarginală de culoare portocalie.

 

2

 

Albăstrelul de iarbă grasă (Scolitantides orion) .

Aparține familiei lycaenidae  Se găsește în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Sud, în Rusia de Est și Japonia. Preferă zonele calde și uscate. .Apare în una sau două generații pe an, din aprilie pâna în iunie și din nou în iulie/august. Ouăle sunt așezate pe frunze.

 

 

 

3

 

Mantia împăratului (Argynnis paphia) .

Este un future care aparține familiei  Nymphalidae   Este răspândit  pe scară largă în Europa și în Africa de Nord . Este un reprezentant tipic al „fluturilor de sidef” – roșcat-gălbui cu șiruri de puncte negre deasupra, iar pe dedesubt cu pete sau linii caracteristice argintii-sidefii, și are o anvergură a aripilor de 54-70 mm. Habitatul său preferat este în zone însorite,  în păduri de foioase , în special stejari,  dar a fost găsit și  în  pădurile de conifere.

 

 

4Albăstrelul Argus (Plebejus argus).

Este un future din familia lycaenidae. Este răspândit în toată Europa, dar lipsește din Spania, sudul Portugaliei, Scoția, Irlanda, nordul Suediei. Se găsește și în zonele temperate ale Asiei, nordul Chinei și Japonia. Preferă  zonele de câmpie, pășunile, și zonele  mlăștinoase. În toate cele trei habitate, specia are nevoie de o vegetație scurtă.