RSS Feed

Tag Archives: arhitectură

Simfonia Lalelelor, ediția a 40-a, Pitești 21-23 aprilie 2017(II)

Continuarea articolului precedent. Timbrele emisiunii de mărci poștale prezintă, pe lângă lalele și cele mai importante clădiri din Pitești. De această dată, vă prezint ilustratele maxime realizate cu aceste clădiri, cu stampila prima zi a emisiunii și cărțile poștale Allex Collection. Vreau să subliniez că cel care a aplicat ștampilele, cu neasemuită măiestrie, este domnul EMIL STANCIU, cel mai mare specialist în acest domeniu.

 

Primăria Pitești

PRIMARIAClădirea Primăriei Pitești a fost construită în 1933, Destinația Inițială a  fost ca sediu al Administrației Financiare.  Din anul 1968, a devenit sediul Primăriei. Arhitectul State Cintan a îmbinat arheologia și etnografia în lucrările sale, fiind foarte sensibil la tradițiile arhitecturii locale. Astfel, holul central a fost gândit ca o curte interioară acoperită de un luminator spectaculos.

.

 

Muzeul Județean

MUZEUL JUDETEAN Muzeul este găzduit în clădirea fostei prefecturi a județului, edificiu neoclasic impozant, datând din 1898 – 1899. Din 1998 s-au adăugat, lângă clădirea principală, două noi și moderne construcții, care completează spațiul muzeal. Expozițiile de bază: artă plastică românească (picturi din secolele XIX – XX și grafică locală), istorie, arheologie (tezaure din epoca romană descoperite la Rociu și Bălănești), și Muzeul „Linia de fortificații de pe granița de est a Imperiului roman”.Muzeul  prezintă mărturii însemnate ale istoriei orașului și ale Țării Românești. Biblioteca muzeului deține peste 18.000 de volume

 

 

Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer — Cumpăna”

GALERIILE DE ARTAConstruită în anul 1866, la îndemnul și cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu, clădirea Galeriei de Artă a funcționat ca sediu al Primăriei Pitești până în anul 1970. Galeria de Artă din Pitești a fost deschisă in anul 1971 și are ca bază de pornire donația Schweitzer-Cumpăna (38 de tablouri și desene), fond care a fost completat cu achiziții și, în final, cu donația Iliescu-Călinești, aceasta ca și Schweitzer-Cumpăna, fiind legat prin naștere de Argeș.

Galeria adăpostește lucrările unor pictori și sculptori de renume: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, N. Dărăscu, V. Popescu, G. D. Mirea, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Gheorghe Iliescu-Călinesti s.a.

 

 

 

 

 

Curtea de Apel

CURTEA DE APELArhitecții Eracle Lăzărescu și Arghir Culina au proiectat o construcție monumentală, în stil neoclasic,finalizată în anul 1914, în care lumina se transformă într-un veritabil element al creației și care animă spațiul prin luminatorul holului central.

Clădirea a funcţionat ca tribunal până în 1946.

În anul 1993 cladirea a fost destinată ca sediu al Curţii de Apel Piteşti ,în urma retrocedării acestei clădiri către Ministerul Justiţiei, sediul în care funcţionează şi în prezent.

 

 

Descoperiți România, Muntenia

Astăzi, 14 octombrie 2016, a fost pusă în circulație, emisiunea de mărci poștale Descoperiți România, Munteniacompusă din patru timbre, un plic prima zi a emisiunii și un album filatelic. Dar, acest album nu a fost adus la magazinul filatelic, iar la O.P 37, unde era ștampila prima zi, timbrele nu au fost aduse până la ora 15.00, coordonare a activităților caracteristică Romfilateliei și Poștei Române..

Emisiunea își propune să ilustreze ,cu ajutorul timbrelor, istoria, cultura și tradițiile.Munteniei, importantă regiune istorică a României.

Detalii privid emisiunea puteți găsi pe acest site: http://romfilatelia.ro/ro/descoperiti-romania-muntenia/

Cu mărcile acestei emisiuni am realizat câteva ilustrate maxime, folosind cârțile poștale asigurate de Allex Collection tipărite la Full Color și SAV COM Popești-Leordeni. Am   aplicat ștampila prima zi a emisiunii la O.P. 37 București. Cu valoarea de 2,50 lei, care ilustrează silueta Mănăstirii Curtea de Argeș și a ctitorului ei, domnitorul Neagoe Basarab, nu   am făcut ilustrată maximă, deoarece nu se realiza concordanța de loc.

 

1

 

Ateneul Român

A fost ridicat între 1886 și 1888, la inițiativa societății omonime, care a lansat o campanie de donații cu un slogan celebru: „Dați 1 leu pentru Ateneu!” Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”

 

 

2Statuia lui Ion I.C. Brătianu

Ion I. C. Brătianu (1884 – 1927) a fost prim-ministru al României (1909-1911, 1914-1919, 1922-1927), președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923. Om politic, unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918.
Statuia lui Ion I. C. Brătianu  a fost realizată de marele sculptor iugoslav Ivan Mestrovici (1883-1962) si inaugurat la 24 noiembrie 1938.
După 1947 statuia a fost aruncată printre pietre si bălării la Mogoșoaia. Urme de lovituri se văd și astăzi pe trupul ei, câteva degete de la mâna stângă și o parte din reverul hainei sunt sparte.
In 1991, din inițiativa d-nei Ioana Brătianu, a fost adusă de la Conacul Goleștilor, unde fusese depozitată între timp, si reamplasată pe locul ei de odinioară. 

Monumentul este situat în sectorul 1, în Parcul Ion I. C. Brătianu de pe Bulevardul Dacia nr. 33.

 

3

 

Constantin Brâncoveanu

 A fost Domn al Țării Românești între anii 1688 – 1714. În timpul cât a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În 1714, pe 15 august, a fost martirizat de către turci, la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toții sunt prăznuiți pe 16 august, sub numele de Sfinții martiri Brâncoveni.

 

 

 

4

 

 

Costum popular din Muntenia

 

Orașele României, Cluj-Napoca

Pentru a marca un eveniment istoric important, împlinirea a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș, Romfilatelia a pus in circulație, de data aceasta, chiar la cluj-Napoca  (O.P.1), o emisiune filatelică intitulată  Orașele României, Cluj-Napoca, compusă din patru timbre, astfel:

-3,50 lei reproduce imaginea Catedralei Mitropolitane Catedralei Mitropolitane Ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului”

-4,00 lei prezintă Bastionul (Turnul) Croitorilor,

-4,50 lei ilustrează Teatrul Național ”Lucian Blaga”

-15,00 lei redă imaginea Universității ”Babeș — Bolyai”, 

 De asemenea, au fost editate patru cărți maxime, de această dată reușite.

 

 

 

1

 

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă

 

Este situată în Piața Avram Iancu. A fost ridicată în perioada anilor 1923-1933, imediat după unirea Transilvaniei cu România, din inițiativa si cu contribuția specială a Episcopului Nicolae Ivan (1855-1936).  Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului„. În anul 1973, odată cu ridicarea scaunului eparhial al Clujului la rangul de arhiepiscopie, lăcașul de cult a devenit catedrală arhiepiscopală. Din anul 2006 edificiul servește drept catedrală a arhiepiscopului Vadului, Feleacului și Clujului, care este totodată și mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

 

 

 

2

 

Bastionul (Turnul) Croitorilor

Bastionul face parte din al doilea sistem de ziduri şi întărituri ale oraşului, ridicate din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea. Prima atestare documentară datează din secolul al XV-lea, din timpul regelui Ungariei, Matei Corvin. Acest turn şi-a primit numele după breasla croitorilor care avea obligaţia să-l întreţină şi să păzească oraşul în acel punct, fiind singurul bastion al cetăţii care s-a păstrat integral. 

În 2007-2009,  bastionul a fost restaurat, iar în prezent găzduiește Centrul de cultură urbană, care cuprinde o cafenea literară la subsol, o sală de conferințe și spații expoziționale.

 

 

 

 

3

 

Teatrul Național „Lucian Blaga“

A fost ridicat în anii 1904-1906, pe locul fostei piețe de lemne a orașului, în actuala Piața Avram Iancu. Inaugurarea sa a avut loc în 7-8 septembrie 1906. Aici își au sediul Teatrul Național „Lucian Blaga“ și Opera Română. În fața intrării principale sunt așezate statuile lui Mihai Eminescu și a lui Lucian Blaga

 

 

 

 

4

Universitatea „Babeş-Bolyai” 

Reprezintă una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior din România, oferind 111 specializări, din care 99 în română, 59 în maghiară, 16 în germană, 2 în ucraineană, 8 în engleză şi câte una în franceză şi italiană. În formula de acum universitatea a luat fiinţă în 1959, prin decizia politică de a se unifica universităţile „Babeş” (cea română) şi „Bolyai” (cea maghiară).

Clădirea centrală în stil neorenascentist (str. Kogălniceanu nr. 1) a fost construită în sec. al XIX-lea, ca urmare a dezvoltării universităţii „Ferenc József” din acea vreme. În perioada interbelică, purtând numele regelui „Ferdinand I”, universitatea s-a extins prin construirea Colegiului Universitar.

 

 

Mănăstire Putna, 550 de ani de existență

 

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre religioase și culturale românești. Se află în comuna Putna, la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava.

Cronicarul Ion Neculce istoriseste astfel despre felul in care a fost ales locul pe care avea sa fie zidita Manastirea Putna: „Stefan-Voda cel Bun, cand s-au apucat sa facaManastirea Putna, au tras cu arcul dintr-un varfu de munte ce este langa manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul in oltariul„.

Lucrările de construcție a bisericii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului„, au fost începute la 10 iulie 1466, dupa cucerirea cetatii Chilia (1465), și au fost  terminate in anul 1469, slujba de sfințire având loc în același an, la 3 septembrie.

Mănăstirea a fost un important centru cultural, fiind caracterizată de către Mihai Eminescu ca „Ierusalimul neamului românesc”. Aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Este vestită și pentru faptul că aici este înmormântat Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a ctitorit mănăstirea.

În prezent, sfântul lăcaș deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Mănăstirea Putna este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05595[1]

https://ro.orthodoxwiki.org/M%C4%83n%C4%83stirea_Putna

http://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-putna-117720.html

Această importantă aniversare a fost marcată, prin punerea în circulație a uniei emisiuni filatelice, formată din două mărci poștale, una cu valoarea nominală de 3,00 lei care reproduce o icoană realizatp în atelierele mănăstirii  înfățițându-l pe Ștefan cel Mare ținând în mână macheta mănăstirii și aunei gravuri din anul 1927, aparținând lui Antoine Kaindl, ce ilustrează imaginnea mănăstirii, iar cea de a doua, cu valoarea nominală de 15,00 lei, ilustrează imaginea Bisericii mănăstirii. De asemenea a fost emisă o coliță dantelată,al carei timbru, cu valoarea de 12,00 lei, ilustrează Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Emisiunea cuprinde și un plic prima zi a emisiunii, două cărți maxime și un album filatelic. Detalii aici : http://romfilatelia.ro/ro/sfanta-manastire-putna-550-de-ani/

1

 

 

Dacă în ultimii ani, Romfilatelia scotea rebuturi filatelice, sub denumirea de cărți maxime (maximum cards) care erau obliterate cu ștampila prima zi e emisunii ce menționa localitatea București, chiar dacă timbrele prezentau obiective istorice, culturale, turistice din alte localități (Iași, Brașov. Constanța. Oradea. etc.), nerealizând concortanța de loc, de acestă data, a revenit la vechiul obicei al poțtei române și a întreprindrii de profil, care emiteau cărți poștale maxime de foarte bună calitate. Astfel ștampila prima zi ”Putna 05.07.2016” asigură concornața de loc la care am făcut referire. Mai rămâne de discutat concordanta de timp, 05.07.2016 , în loc de 10.07.2016, dar să ni fim cârcotași.2

MĂNĂSTIREA HUREZI

Mănăstirea Horezu (sau Hurezi), cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, este o mănăstire din România, situată în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea. Este cea mai de seamă ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690-1693, biserica cea mare a mănăstirii fiind târnosită la 8 septembrie 1693.

Mănăstirea Horezu este inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (din anul 1993).

MANASTIRE 1

Ilustrata maximă este realizată cu sprijinul domnului Alexandru Mateescu. Timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei, face parte din emisiunea filatelică  „Descoperiți România – Oltenia”, lansată la data de 29 august 2014. Cartea poștală ilustrată este editată de Victor Bortaș in anul  2008. S-a aplicat ștampila poștală Horezu 21mai 2015, când este hramul mănastirii.

 

 

 

Surse de informare

http://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu

http://ro.orthodoxwiki.org/M%C4%83n%C4%83stirea_Horezu

CRĂCIUN 2014

 

CRĂCIUN  FERICIT TUTUROR !

MERRY CHRISTMAS !

  

CRACIUN 2014

 Ilustrata maxima reproduce imaginea unei icoane cu Nașterea Domnului aparţinând patrimoniului Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti.

150 de ani de la înființarea CEC

CEC Bank a aniversat pe 24 noiembrie 2014, 150 de ani de la înființare. Denumită inițial Casa de Depuneri și Consemnațiuni, instituția a devenit in scurt timp un simbol național si un pilon important pentru valorile autentice romanești

In data de 24 noiembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat legea de infiintare a bancii. La 1 ianuarie 1865, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și-a început activitatea.

Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iulie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta. 

Realizată după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX, Palatul CEC a fost terminat în anul 1900.

Tehnic, palatul se distinge printr-o „fațadă simetrică in mijlocul căreia se deschide intrarea, scoasă în evidență printr-o monumentală arcadă in plin centru susținută, de o parte și de alta, de câte doua coloane gemene, in stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist.”

În prezent, palatul găzduiește sediul CEC Bank, urmașa vechiului C.E.C. (Casa de Economii și Consemnațiuni).

În data de 28 noiembrie 2014, Romfilatelia a lansat o emisiune de mărci poștale compusă dintr-un timbru în valoare de 8,10 lei și o coliță dantelată de 14,50 lei (preț excesiv de mare, ba chiar abuziv). De ce lansarea a fost pe 28, și nu pe 24 noiembrie când se împlineau 150 ani de la înființare, nu am reușit să înțeleg, poate ne va  explica Romfilatelia. Constat că timbrul coliței nu are nici o legătură cu evenimentul aniversat, mai degrabă este o reclamă pentru cec Bank.

Cu timbrele emisiunii și ștampila prima zi, am realizat câteva ilustrate maxime.

CEC 1

CEC 1 verso

CEC 2

CEC 3