Flux RSS

Category Archives: pictura

SFINTELE PAȘTI 2021 – ÎNVIEREA DOMNULUI

Posted on

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.  



Ilustrata maxima prezinta Învierea Domnuli. Icoana se găsește pe catapeteasma Catedralei Mântuirii Neamului.

Doresc tuturor un Paște Binecuvântat !

HRISTOS A ÎNVIAT!

SFINTELE PAȘTI 2021 – CINA CEA DE TAINĂ

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor se prăznuiesc patru evenimente din viaţa Mântuitorului: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.

Ilustrata maximă prezintă Cina cea de taină. Icoana se găsește pe catapeteasma Catedralei Mântuirii Neamului.

THEODOR AMAN, 190 DE ANI DE LA NAȘTERE

La 20 martie  2021 s-au împlinit 190 de ani de la nașterea lui Theodor Aman (20 martie 1831 – 19 august 1891), pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.

Cu ocazia acestui eveniment aniversar, a fost lansată o emisiune filatelică, formată din patru mărci poștale, care preazintă tablouri aparținând Muzeului Theodor Aman.

Am realizat ilustrate maxime cu aceste timbre, cărțile poștale Allex Collection și stampila prima zi a emisiunii.

Struguri și mere 

Femeie în vernil 

 

Odaliscă 
Vas cu trandafiri 

COLECȚIILE MUZEELOR DISPĂRUTE

Vineri, 8 ianuarie 2021,  a fost lansată  emisiunea de mărci poștale cu tema Colecțiile muzeelor dispărute, dedicată aducerii aminte a unui muzeu  foarte cunoscut și apreciat în București: Muzeul Simu.

Cele patru opere de artă reprezentate pe timbre sunt: Anastase Simu, bust sculptat de Frederick Storck; o natură statică pictată de Marius Bunescu: Pere; o Marină de Eugen Voinescu; Veneția, operă a pictorului Ștefan Popescu

Cu timbrele emisiunii, cărțile poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii, am reusit sa realizez in conditii grele, generate de pandemia prin care trecem, ilustrate maxime.

Muzeului Simu, înființat de colecționarii Anastase și Elena Simu,  a fost ridicat în formă de templu grecesc, și a fost inaugurat la 21 mai 1910.

Colecția muzeului cuprindea circa 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, sculptură, grafică, artă decorativă.. În 1927, colecția, a fost donată statului român. 

Muzeul Simu a funcționat până în anul 1960 când a fost demolat pentru a construi în locul său Magazinul de Confecții Eva. O parte din colecțiea muzeului se află astăzi la Muzeul Național de Artă ai României, iar o altă în colecția Simu de la Pinacoteca București.

Anastase SimuBustul din marmură, realizat de sculptorul Frederic Storck în 1901, se afla la loc de cinste, în cea de-a doua sală a Muzeului. În present se află  în colecția Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Natură statică, Pere. Pictură  de Marius Bunescu, fostul director al Muzeului Simu. Lucrarea a fost donată chiar de către pictor în 1932 și expusă în cadrul Muzeului. Se află astăzi în colecția Pinacotecii Bucureștiului

Marină de Eugen Voinescu, Lucrarea a fost realizată în anul 1900 și achiziționată de la artist un an mai târziu. În prezent se află în colecția Pinacotecii Bucureștiului. 

Veneția lui Ștefan Popescu, a fost pictată de artist în 1923 și a fost expusă de-a lungul timpului în diverse expoziţii, cel mai recent în anul 2020, în cadrul expoziției deschise la Palatul Suțu – Muzeul Simu și Pinacoteca București.