Flux RSS

Category Archives: Istorie

PAPA IOAN PAUL AL II-LEA – 100 DE ANI DE LA NAȘTERE (1920 – 2005)

Pe 18 mai 2020, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea papei Ioan Paul al II-lea, cel considerat de mulți „cel mai iubit Suveran Pontif din istorie

S-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice (Polonia) şi a murit în 2 aprilie 2005.Numele său de mirean a fost Karol Józef Wojtyla. S-a înscris în 1938 la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea Jagielloniene din Cracovia. A întrerupt cursurile în timpul războiului, când Universitatea a fost închisă. În timpul războiului a lucrat în fabrica de produse chimice „Solvay”. A început cursurile teologice în 1942 şi a fost hirotonit ca preot în 1946. A sprijinit Sindicatul polonez „Solidaritatea„ şi a contribuit prin activitatea diplomatică la căderea Cortinei de Fier. Pe 13 mai 1981 a fost victima unui atentat comis de Mehmet Ali Agca în Piaţa „Sfântul Petru”. Turcul a tras cu pistolul Browning, de calibrul 9, din apropiere, dar glonţul nu l-a ucis pe Sfântul Părinte. A fost primul Papă care a intrat într-o sinagogă (13 aprilie 1986).Pe 8 mai 1999, a vizitat România, într-un moment rămas în istoria țării noastre.

Prin tot ce a oferit umanităţii, Ioan Paul al II-lea a devenit cel mai popular şi iubit Suveran Pontif şi una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale istoriei.

ORDINE ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Joi, 14 mai 2020, a fost lansată,  emisiunea de mărci poștale intitulată Ordine și Medalii Românești.

Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, marchează și aniversarea a 20 de ani de la legiferarea Sistemului Național de Decorații al României.

Cu cele patru timbre și cărțile poștale Allex Collection, am făcut ilustrate maxime, aplicând ștampila prima zi a emisiunii la O.P. 37 București.

Medalia Virtute Militară (1864).

Creată de A.I. Cuza. Medalia era de argint (30 mm.) și reprezenta, pe avers, efigia Domnitorului, cu inscripția circulară: Alessandru Ioan I, 1864, iar pe revers o coroană de lauri, având în interior inscripția: Virtute militară. Toarta medaliei era prinsă într- o coroană regală.

Proiectul Ordinului Unirii (cca. 1861 – 1863)

Ordinul Unirii (1864).

Domnitorul Alexandru Ioan I (Cuza) a încercat, din primii ani ai domniei, să impună Imperiului Otoman acceptarea dreptului de a institui decorații. În dorința de a pune în aplicare o strategie menită să ducă treptat la câștigarea deplinei autonomii a țării, principele Cuza considera că nu exista nici un text de tratat în care să fie menționată expres interdicția de a institui un sistem de recompense și se baza, în general, pe tactica de a pune puterea suzerană în fața faptului împlinit.

În anul 1864, domnitorul i-a cerut reprezentantului României la Paris, Vasile Alecsandri, să ia legătura cu o cunoscută casă de bijuterii, în vederea confecționării decorațiilor. Casa Krétly din Paris a prezentat un model care a fost imediat acceptat de domnitor și, pe baza acordului său, s-a efectuat o comandă pentru cele 1.000 de exemplare ale ordinului

Întâmpinând opoziția categorică a Imperiului Otoman, ca și a Imperiului Austriac – care vedeau în această întreprindere un semn clar de afirmare a suveranității – pentru a nu pune în pericol dubla alegere a lui Cuza, proiectul nu a fost pus în aplicare atunci, fiind amânat. Totuși, Cuza a acordat, cu titlu personal, doar câtorva apropoați.

Avers: între două coroane de lauri, cifrele 5 și 24 – datele dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două Principate Române,

Ordinul Național Steaua României (model 1999).

Este cel mai vechi ordin national. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

Prin acordarea acestui ordin se recompensează serviciile excepționale, civile și militare aduse statului român.

Se conferă pentru fapte deosebite săvârșite în timp de pace sau pentru acte de eroism în timp de război.

ALEXANDRU IOAN CUZA, 200 DE ANI DE LA NAȘTERE

La data de 20 martie 2020, s-au împlinit 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale istoriei româneşti, domnitorul sub care s-au făcut primii paşi spre constituirea unui stat naţional unitar român, prin dubla sa alegere atât în Moldova cât şi în Ţara Românească, domnia sa de numai şapte ani marcând, totodată, începutul perioadei de modernizare a României.

Recunoaşterea unirii celor două principate s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României la 22 ianuarie/3 februarie 1862, condus de Barbu Catargiu, şi prin deschiderea, la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862 a primului Parlament al României, domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamând în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala ţării, consemnează volumul „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

În următorii ani, a avut loc un vast program de unificare şi centralizare a unor instituţii (poştă, telegraf, vămi), a circulaţiei monetare, a sistemului judecătoresc sătesc. A fost organizată armata şi s-au înfiinţat şcoli militare. S-a trecut apoi la reforme radicale, precum secularizarea averilor mănăstireşti (octombrie 1863) şi reforma agrară, care i-a nemulţumit pe conservatori şi pe liberalii radicali. Astfel, pentru continuarea reformelor Alexandru Ioan Cuza a numit un nou guvern condus de liderul liberalilor moderaţi Mihail Kogălniceanu (12/24 oct. 1863 – 26 ian./7 febr. 1865).

Ca urmare a tensiunilor tot mai mari create de conservatori (ostili lui Cuza din cauza reformei agrare) şi liberali-radicali (nemulţumiţi de felul său autoritar de conducere a statului), la 10/11 februarie (22/23) 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să semneze actul de abdicare în care se afirma că potrivit „dorinţei naţionale” depunea „cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor”, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).

Alexandru Ioan Cuza şi-a petrecut restul vieţii în exil. S-a retras la Viena, apoi la Florenţa, şi a murit în Germania, la Heidelberg, la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. A fost adus în ţară şi înmormântat în comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial osemintele sale au fost aşezate în biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi astăzi.

Romfilatelia a introdus în circulaţie, la data de 20 martie 2020, emisiunea de mărci poştale intitulată „Aniversări. Evenimente. Alexandru Ioan Cuza, 200 de ani de la naştere”, alcătuită din două mărci poştale: pe marca poştală cu valoarea de 5 lei este reprezentat aversul Medaliei „PRO VIRTUTE MILITARĂ” iar pe marca poştală cu valoarea de 12 lei este reprezentat portretul – bust al lui Alexandru Ioan Cuza în uniformă militară.

Cu toate condițiile grele, create de pandemia  ”COVID – 19”,  am reusit să fac câteva illustrate maxime.

Medalia ”PRO VIRTUTE MILITARI”

Este prima medalie militară românească, instituită în anul 1860 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi decernată pompierilor participanţi la luptele contra turcilor, date pe Dealul Spirei în ziua de 13 septembrie 1848.  Legea a fost promulgată de către Alexandru Ioan Cuza la data de 24 mai 1860, Aceasta prevedea, pe lângă pensiile militare, acordarea unei medalii de onoare cu „panglică tricoloră tuturor ostaşilor ce au luat parte la acea luptă”. 

Alexandru Ioan Cuza

Portret realizat de pictorul Mișu Popp, ulei pe pânză, 59,5 x 48,5 cm.

Alexandru Ioan Cuza

Litografie realizată de August Strixner, Viena, 1861.

ORAȘELE ROMÂNIEI, BOTOȘANI

Marți, 21 ianuarie  2020, a fost lansată  o emisiune de mărci poștale, din ciclul Orașele României, de acestă data dedicată orașului Botoșani. Emisiunea este compusă din patru timbre care ilustrează principalele clădri cu destinație socio – culturală din oraș.

Am realizat ilustrate maxime cu timbrele emisiunii, cartile poțtale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

Sediul Primăriei municioiului Botoșani.

Edificiul a fodt construit in secolul al XVIII-lea.  Aici funcționa Tribunalul unde a lucrat Mihai Emunescu  în calitate de copist, in perioada 1964 – 1865. Clădirea a fost restaurată,între anii 1906 – 1914.

Muzeul Județean Botoșani 

 Amenajat în fosta Prefectură a judeţului Botoşani, construită după planurile marelui arhitect Petre Antonescu între anii 1904 – 1913, Muzeul Judeţean de Istorie prezintă în cele 17 săli de expoziţie, dispuse la parter şi etaj, cele mai semnificative momente ale evoluţiei zonei Botoşanilor din preistorie până în contemporaneitate.

Casa Memorială „Nicolae Iorga” 

Amplasată în Str. Nicolae Iorga nr. 14 din Botoşani, aceasta este casa în care s-a născut şi a copilărit marele istoric, casa în care a locuit familia Iorga între anii 1876-1880. Dintre cele 10 locuinţe schimbate de familia istoricului în perioada copilăriei şi adolescenţei sale, această casă este singura care s-a păstrat din secolul al XIX-lea.

 Casa memorială „Nicolae Iorga” este locul în care se păstrează un important număr de piese cu valoare patrimonială, legate de personalitatea ilustrului istoric Nicolae Iorga. Fotografii originale ale familiei acestuia, ale lui Nicolae Iorga în diferite momente ale vieții sale, diplome de Dr. Honoris Causa primite din partea unor celebre instituții de învățământ din Europa (Sorbona, Cambridge, Roma) și un mare număr de cărți scrise de Nicolae Iorga, multe în ediții princeps, precum și ziare și reviste pe care le-a editat și îndrumat conturează dimensiunea extraordinară a uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii românești și universale.

Din 1977 casa memorială Nicolae Iorga a devenit secţie a Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani

Mănăstirea Popăuți 

Mănăstire de călugări amplasată în municipiul Botoșani, pe Str. Ștefan cel Mare nr. 41, în apropierea gării. Ea a fost ctitorită în anul 1496 de către domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504).

Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929

CUPLURI CELEBRE. POEZIA DRAGOSTEI

Pentru a marca Ziua Culturii Naționale,  și implinirea a 170 de ani de la nașterea  luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, miercuri 15 ianuarie 2020, Romfilatelia a pus în circulație emisiunea de mărci poștale „Cupluri celebre. Poezia dragostei, compusă din două timbre și o coliță nedantelată.

Am realizat mai multe illustrate maxime cu aceste timbre, cărțile poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

MIHAI EMINESCU

 S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Luceafătul poeziei românești.  Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

 Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9.
George Călinescu îl socotea pe Mihai Eminescu ca fiind ” cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.

Ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu a fost declarată în 2010 ”Ziua Culturii Naţionale”. Pictură de Alexandru Darida, din ciclul ”Extraordinar Popor Extraordinare Portrete”.

VERONICA MICLE

S-a născut la 22 aprilie 1850, la Năsăud și a murit la 3 august 1889, la Văratec, Neamț. A fost o poetă romînă. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE

Au trăit o poveste de iubire tumultuoasă, încheiată prin moartea amândurora, la distanță de doar câteva săptămâni unul de celălalt. Neîmplinirea a însoțit întreaga poveste de dragoste dintre MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE.

Aveau aceeași vârstă. El, deja recunoscut drept cel mai strălucit poet pe care-l dăduse neamul românesc. Ea, captivă într-o căsnicie de nevoie, cu un bărbat ilustru, dar cu 30 de ani mai în vârstă. El, mereu tulburat și instabil în mintea și în sufletul lui. Ea, cu adolescența furată de căsătoria foarte timpurie, la numai 14 ani, mamă de la vârsta de 16 ani și cu aspirații literare lipsite de suportul vreunei autentice valori.

S-au întâlnit pentru prima dată la Viena și au plăsmuit împreună o poveste de dragoste, mai întâi platonică. „D-ta erai o idee în capul meu și te iubeam cum iubește cineva un tablou‘, îi scrie mai târziu Eminescu Veronicăi.

Până în ce punct a rămas platonică ne spun scrierile găsite și analizate mai târziu de Perpessicius. „Ziua de 16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieții mele. Eu am ținut pe Veronica în brațe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ține toată viața mea.‘ Este o notă scrisă de Eminescu pe spatele unui alt text. Iar o scrisoare din 30 august 1876 se încheie astfel: „De aceea sărut mâinile fără mănuși, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie și picioarele fără ciorapi și te rog să nu mă uiți, mai cu seamă când dormi.

Colțul pe care este scris anul a fost rupt ulterior, probabil de destinatara scrisorii, care a scris pe spate o dată mai convenabilă: 1879. De ce era mai convenabil așa? Pentru că la data de 6 august 1879 murise profesorul Ștefan Micle, soțul Veronicăi. I s-a părut mai onorabil să fi încălcat prima lună de doliu decât să-și fi înșelat soțul încă în viață.

S-au despărțit și s-au împăcat de câteva ori, erau să se logodească, dar nu s-au logodit, iar drama le-a însoțit permanent povestea de dragoste. Erau amândoi liberi, de ce nu puteau să fie, pur și simplu, împreună? Ea îi reproșa scrisorile rare și laconice, precum și faptul că nu se ostenea prea des să călătorească între Iași și București ca s-o întâlnească.

El invoca lipsa de mijloace materiale pentru a întemeia o familie, apoi tăcea o vreme. Ea îi reproșa că i-a târât numele în noroi și mergea mai departe, acuzându-l, chiar, pe Maiorescu că ar fi complice. În casa lui Maiorescu, la masa de Crăciun din 1881, Eminescu îl bruschează fizic pe Caragiale, cu care Veronica avusese, între timp, o aventură.

Din 1883, se așterne liniștea peste povestea lor de iubire. Eminescu, grav bolnav, este spitalizat cu diagnosticul „psihoză maniaco-depresivă’. În anii care au urmat, s-au alternat perioade bune cu perioade rele, spitalizări cu externări, perioade active cu perioade de pierdere în negurile alienării. Pe 15 iunie moare într-o casă de sănătate de pe strada Plantelor din București. Sicriul este depus în Biserica Sfântul Gheorghe, apoi poetul este condus la locul de veci din Cimitirul Șerban Vodă sau Bellu.

Zdrobită de sfârșitul dramatic, prematur al poetului, Veronica Micle se retrage la Mănăstirea Văratec, unde moare în același an, pe 3 august. A fost înmormântată la mănăstire, în pământ sfințit, deși otrăvirea cu arsenic duce cu gândul la sinucidere.

DETALIIș https://www.ziarulnational.md/dosar-special-iubiri-celebre-de-altadata-mihai-eminescu-si-veronica-micle/

CRĂCIUN 2019

CRĂCIUN FERICIT!  LA MULȚI  ANI !

Fecioara cu Pruncul

Miniatură  din manuscrisul Imnul Acatist al Maicii Domnului aflat în colecția Bibliotecii Academiei Române.

MAREA UNIRE 1918

Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Dorința de unire și libertate  a fost dintotdeuna un vis măreț al strămoșilor nostri. De la Burebista și Decebal, la intemeietorii statelor feudale românești  si domnitorii Mircea cel Bătrân, Stefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Vlad Tepeș care au luptat pentru integritatea, neatârnarea țătilor române, la Mihai Viteazul care a realizat prima unire a principatelor române în anul 1600. Lupta pentru unire și libertate  a continuat prin acțiunile rovoluției lui Tudot Vladimirescu, revoluției de la 1848, iar în 1859 se realizează Unirea Ptincipatelor Române, Moldova și Țara Românească. În urrma războilui pentru inependență de la 1877, România pășește spre realizarea celui mai mare vis. In 1916, România intră în Marele Război pentru Întregirea Țării. Ca urmare :

27 martie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România.

15 noiembrie 1918 —Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

1 decembrie 1918 la Alba Iulia „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”