Flux RSS

Category Archives: fauna

FAUNĂ POLARĂ

Romfilatelia dedică pasionaților de Faună o nouă emisiune intitulată Faună polară, ce a fost introdusă în circulație, Marți, 28 februarie 2020. Pe cele patru timbre ale emisiunii sunt ilustrate specii de animale și păsări ce se află in zona arctică.

Lupul arctic (Canis lupus arctos)

Este o subspecie a familiei Canidae din specia Canis lupus, care include lpi și câini. Lupul arctic trăiește în partea septentrională a Americii de Nord. Subspecia echivalentă din nordul Asiei este lupul siberian (Canis lupus albus).

Se distinge prin blana sa albă. Începând cu anul 1930, dimensiunea craniului a scăzut dramatic, probabil din cauza încrucișării cu câinii domestici. Culoarea blănii lor îi ajută pentru camuflajul în zăpadă. Au 63-79 cm în înălțime de la greabăn. Cântărește aproximativ 45 de kilograme și este de până la 1,5 metri în lungime.

Vulpea polară (Vulpes lagopus)

Specie de animale carnivore din familia Canidae care trăiesc în regiunile polare de tundră. Animalul este adaptat la clima rece, având o blană deasă, iar talpa labelor fiind acoperită cu blană. Lungimea vulpilor este între 65 și 90 de cm, având înălțimea de circa 30 cm. și o greutate de 5 kg. Femelele sunt aproape la fel de mari ca masculii. Culoarea vulpilor diferă după anotimp, vara având culoarea blănii neagră pe spate și picioarele fiind de culoare brună, pe când iarna, culoarea de camumflaj albă, alb-cenușie. Vulpile polare au botul și urechile scurte, blana deasă le permite vulpilor să supraviețuiască la temperaturi scăzute ce ating -80 °C.

Iepurele arctic (Lepus arcticus) 

Este o specie adaptată în mare măsură la habitatul rece, montan.Acest animal supraviețuiește condițiilor aspre de mediu datorită blănii sale dese și a modului de viață – își construiește gropi sub pământ sau sub zăpadă pentru a dormi si pentru a se încălzi. Poate alerga cu 65 kilometri pe oră, principalul sau dușman natural fiind lupul arctic. Este distribuit în regiunile de tundră ale Groenlandei în majoritatea zonelor de nord ale Canadei si Alaskăi. Iepurele arctic prezintă un camuflaj sezonier. În nordul indepărtat, blana iepurelui, cu exceptia urechilor care au vârful negru, devine îin întregime albă iarna, pentru a se confunda cu zăpada; în timpul lunilor de vară, capul și corpul animalului sunt acoperite de o blană de culoare brun-cenușie, la fel ca terenul și rocile, în timp ce picioarele rămân albe.

Se hrăneste în principal cu plante de pădure, dar poate consuma și muguri, frunze sau iarbă. La inceputul verii consumă ochii soricelului (o plantă arctică). Are un simț al mirosului foarte dezvoltat.

Bufnița polară (Bubo scandiacus)

Pasăre răpitoare care face parte din ordinul Strigiformes, familia Strigidae. Trăiește în ținuturile polare nordice de tundră. Femela este mai mare, albă cu striuri și pete negricioase. Masculul este mai mic, aproape complet de culoare albă. Prada lor constă din lemingii și alte rozătoare polare, dar și potârnici de zăpadă sau iepuri.

Vânează pe lumină. Cuibărește în regiunile mlăștinoase, pe movile de pământ. Iarna, în căutarea hranei, migrează spre sud. Ca adaptare la clima rece, are penajul foarte dens și picioarele îmbrăcate în pene.Ea este totusi alba si se camumfleaza in zapada extrem de usor si rapid.

PĂUNI

Vineri, 17 mai, 2019a fost pusă în circulație emisiunea de mărci poștale intitulata ” Păuni ”.

Cu timbrele acestei emisiuni, cărtile poștale Allex Collection, tipărite la FullColor București și ștampila prima zi a emisiunii am realizat ilustrate maxime:

Păunul verde (Pavo muticus) 

Face parte din familia păunilor (Phasianidae), ordinul Galliformes, și se găsește în pădurile tropicale din Asia de Sud-Est  (India, Sri Lanka, Pakistan, Bhutan, Bangladesh sau Nepal)

Păunul indian (Pavo cristatus)

Pavo cristatus este o specie de păun care alături de fazani face parte din familia Phasianidae, ordinul Galliformes şi este înrudită cu potârnichea, pitpalacul, găina şi curcanul. Tot din genul Pavo face parte şi păunul verde (Pavo muticus).

Păunul indian (Pavo cristatus)

Este o pasăre de o frumuseţe legendară, domesticită în urmă cu 2000 de ani, a fost  declarată pasărea națională a Indiei . Unul dintre cei mai spectaculoși păuni indieni este păunul alb. Păunii indieni aleg să se stabilească în zone cu păduri deschise cu arbuști, însă la o altitudine de până la 2000 de metri. Paunul alb se putea găsi, la un moment dat, și in Parcul Cimigiu, din București.

Păunul de Congo  (Afropavo congensis) 

Este răspândit în pădurile tropicale ale fluviului Congo .
Acest tip de păun are un aspect voluminos. Lungimea masculului este de până la 70 de cm, cu o coadă scurtă care măsoară între 23-26 cm iar femelele au dimensiuni între 60-63 de cm,  cu o coadă cu dimensiuni între 195 și 225 cm.

FAUNĂ PROTEJATĂ DIN ROMÂNIA

Posted on

Romfilatelia a lansat, joi, 25 aprilie 2019, emisiunea de mărci poștale „Faună protejată din România“.

 Și de acestă dată m-am străduit sa fac ilustrate maxime, cu timbrele emisiunii., cărțile postale Allex Collection. Obliteratrea cu stampila prima zi, la O.P.37 București.

Cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix)

Cocoşul de mesteacăn este o specie caracteristică zonelor de la limita superioară a pădurilor montane cu arbori rari. Lungimea corpului este de 40-58 cm şi are o greutate medie de 1000-1450 g pentru mascul şi 750-1110 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 76-82 cm. Masculul este mai mic decât cocoşul de munte ( Tetrao urogallus ) şi în zbor i se văd dungile albe de pe aripi. Adulţii au înfăţişare diferită. Masculul are un penaj lucios, albastrui-negru şi penele cozii îndoite în formă de liră, care în zbor se desfac în furculiţă. Femela este maronie. Se hrăneşte cu frunze, muguri (preferă mugurii de mesteacăn), seminţe de pădure, fructe, insecte şi larvele acestora.

Ursul brun (Ursus arctos) 

Este un animal deosebit de puternic, aparținând familiei Urside, are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime la greabăn de până la 1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt deosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri. Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya. Dentiția este tipică de omnivor, cu canini puternici și molari rotunjiți.

Cocoșul de munte (Tetrao urogallus), 

Cocoşul de munte este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri deschise. Lungimea corpului este de 54-90 cm şi are o greutate medie de 4300 g pentru mascul şi până la 2000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 87-125 cm. Masculul este uşor de recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis. Femela este considerabil mai mică decât masculul, însă mai mare decât femela de cocoş de mesteacăn ( Lyrurus tetrix ). Are un penaj brun pestriţ. Se hrăneşte cu ace de conifere, muguri şi conuri mici de brad şi molid, fructe, insecte şi larve.

Capra neagră (Rupicapra rupicapra), 

Este un animal care face parte din familia Bovidae, subfamilia Caprinae. Ea este răspândită în regiunile muntoase din Europa și Asia Mică.

Specie protejată prin lege în țara noastră, capra neagră trăiește vara în pajiștile alpine și subalpine de deasupra limitei pădurilor de conifere, iar iarna coboară în păduri până la altitudinea de cinci sute de metri căutând locurile adăpostite și prielnice pentru hrană. Are un corp scund cu picioare musculoase și copită despicată, iar coarnele sunt sub forma mânerelor de baston, fiind dispuse pe formațiuni osoase ale craniului. Ele sunt recunoscute și apreciate de către vânători pentru trofeele lor.

Râsul (Lynx lynx),

Cel mai tipic dintre animalele rapitoare carnivore din Romania. Exista exemplare cu pete dispuse pe spate, foarte bine pronuntate si ras de o singura culoare, sur galbui.El ocupa in principal zona Carpatilor, cu nuclee mai importante in Muntii Gurghiu, Harghita, Ciuc, Buzau, Retezat, Fagarasului, Carpatii nordici, Apuseni. Specie caracteristica regiunilor de munte cu paduri intinse de rasinoase, sau in amestec cu foioase, dar linistite.Rasul are lungime de 80-150 cm (inclusiv capul), coada de 12-25 cm, inaltimea la greaban de 45-85 cm, greutate 11-38 (dar si pana la 48) kg. Cap rotund, scurt si masiv, impodobit cu fauri (favoriti) la falcile de jos, urechi drepte si ascutite, terminate cu un smoc de par lung si intunecat, gheare retractile ca la pisica, picioare lungi si vanjoase, labele dinainte foarte puternice. In prezenta rivalilor pufaie si maraie ca pisica.

Zimbrul (Bison bonasus) 

Este o specie de bizon care se găsește în Europa. Animalul a fost descris prima dată în literatura științifică de Carl Linné în 1758. În 1996 a fost clasificat ca specie în pericol.

Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat. Un zimbru are o lungime de 2,9 – 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american. De asemenea are păr mai scurt decât acesta.

Zimbrii sunt pe cale de dispariție. Zimbrii trăiesc în păduri, având foarte puțini dușmani naturali; există doar câteva relatări din secolul al XIX-lea încoace despre atacuri din partea lupilor și urșilor. Zimbrul este erbivor.

În România, zimbrii pot fi admirați în Rezervația Dragoș-Vodă de la Vânători Neamț, în Rezervația Neagra de la Bucșani, Dâmbovița (cea mai mare rezervație din România ca număr de exemplare ), în rezervația Valea zimbrilor din Vama Buzăului, Brașov, la Hațeg – Slivuț, la Grădina Zoologică din Târgoviște, două exemplare la Grădina Zoologică din Reșița și două exemplare la Grădina Zoologică din Hunedoara. Zimbrii au fost re-introduși în România în anul 1958, când primele două exemplare de animale au fost aduse din Polonia și ținute într-o rezervație din Hațeg. Ideea zimbrilor în libertate, pe teritoriul României, s-a născut abia în 1999, printr-un program susținut de Banca Mondială și Uniunea Europeană,

Începând cu anul 2014, în Munții Țarcu (pe raza comunei Armeniș, județul Caraș-Severin) au fost reintroduse mai multe exemplare din această specie (17 mai 2014 au fost reintroduse 17 exemplare, 12 iunie 2015, 14 exemplare, iar în 11 iunie 2016 încă 10 exemplare).

Cerbul carpatin (Cervus elaphus),

Face parte din familia Cervidae,  este un mamifer ierbivor din categoria rumegatoare ce ocupa locul secund in topul copitatelor salbatice din Romania . Prima pozitie este ocupata de catre elan .Cerbul este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, este cel mai mare reprezentant al copitatelor.  Animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Lungimea corpului poate ajunge pânǎ la doi metri, iar  pǎrţile corporale sunt foarte bine echilibrate, fiind de talie mai mare decât cuita, coarnele lui sunt ramificate.

EUROPA 2019 PĂSĂRI NAȚIONALE

Romfilatelia a lansat, vineri, 12 aprilie 2019, emisiunea filatelică  Păsări naționele, sub genericul Europa 2019. PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales tematica Păsări naționele.

 Cele două timbre ale emisiunii de mărci poștale ilustrează Acvila de unte și Ciocârlia de câmp.

Primul timbru, cu valoarea nominală de 1,80 lei, ilustrează Ciocârlia de câmp, iar pe cel de-al doilea timbru, cu valoarea nominală de 19 lei, este reprezentată Acvila de munte.

Cu aceste timbre și cărțile postale Allex Collection, am realizat ilustrate maxime, aplicând ștampila prima zi a emisiunii la O.P. 37 București.

Acvila de munte (Aquila chrysaetos)

 Numită și pajură, este una dintre păsările de pradă cele mai cunoscute și mai răspândite pe pământ. La fel ca și alte specii de acvilă, aparține genului Aquila și familiei Accipitridae. Aria de răspândire cuprinde mare parte din America de Nord, Europa, Asia și nordul Africii. Menține populații chiar și în mai multe insule:Marea Britanie, cele din Marea Mediterană, Japonia și Vancouver. Populația în Europa Centralăă s-a redus datorită activității umane și în unele locuri specia a dispărut deși înainte era prezentă.

Pentru că se bucura de viaţă veşnică, acvila era şi un simbol al  eternităţii sufletului, iar în această ioostază o întâlnim frecvent pe monumentele funerare din Dacia, şi chiar în primele reprezentări ale artei traco-getice.

Acvila a fost prezentă în heraldica valahă încă din cele mai vechi timpuri, chiar dacă prima versiunea a stemei Ţării Româneşti, care reprezintă o acvilă cu o cruce în cioc, cu soarele în dreapta şi luna crai nou în stânga este atestată pentru prima oară pe un document din data de 20 ianuarie 1368 emis de voievodul Vladislav I.

Acvila de munte apare si pe stema Regatului Românei si al României Mari.

Ciocârlia de câmp (Alauda arvensis)

Stema actuală a României, a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992.  Ea constă dintr-o acvilă pe un scut, având aripile deschise. Pasărea ţine în cioc o cruce , iar în gheare o spadă şi un sceptru. Între aripile deshise se aflăun scut împărţit în cinci părţi care cuprind stemele celor cinci mari regiuni istorice: Ţara Românească, Oltenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea.

Este asociată, în general, cu terenurile agricole, dar poate fi identificată și în pajiști sau lunci, la periferia terenurilor mlăștinoase, în stepe și dune sau în regiuni cu defrișări extensive. Moțul este scurt, spre deosebire de moțul ciocârlanului care este mai lung și mai ascuțit.Cântecul pare nesfârșit, constând din note înalte, repetate în serii lungi, conținând adesea și note imitative. Începe să cânte încă de la primele ore ale dimineții (păsările dintr-o zonă se pare că se trezesc în masă, aproape simultan), iar apoi poate fi auzită toata ziua. În general, începe să cânte de pe sol, după care se ridică zburând tot mai sus, până nu se mai vede; cântă timp de 10-15 minute fără întrerupere, după care se lasă pe sol. Spre toamnă devine tăcută, moment în care se adună în stoluri mici, staționând în special pe miriști.Se hrănește cu nevertebrate mici și cu semințe. Vara, în perioada de clocire, preferă insectele, în restul anului consumă semințe, la care iarna se adaugă și resturi vegetale sau frunze. Puii sunt hrăniți cu insecte, în special cu larvele acestora.

MAEŞTRII CAMUFLAJULUI

Vineri, 14 septembrie 2018, a fost lansată emisiunea de mărci poştale intitulată Maeştrii camuflajului. Emisiunea este formata din patru timbre.

Am realizat ilustrate maxime cu aceste mărci poștale și cărțile poștale ilustrate Allex Collection. Am obliterat cu ștampila prima zi a emisiunii la O.P. 37 București.

Ciocanitoarea verde sau  Ghionoaia verde (Picus viridis)

Este una dintre cele mai răspândite ciocănitori din Europa Centrală, Africa de Nord-Vest, Asia Mică. Face parte din ordinul Piciformes și familia Picidae. Poate fi întalnită sub denumirea englezească: Green Woodpecker. Este o ciocănitoare comună mai ales în pădurile de foioase din zonele joase și de deal, dar o putem vedea și în pâlcuri izolate de copaci sau în parcurile orașelor. Preferă copacii bătrâni în care își poate sapa scorbura pentru cuib.Ghionoaia verde se hrănește foarte des pe sol, unde caută furnici. Poate consuma până la două mii de furnici pe zi. Prinde diferite insecte, uneori vaneaza si reptile mici.

 

 

Pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus),

Pasărea ogorului este o specie caracteristică zonelor deschise de stepă, păşunilor şi culturilor agricole. Lungimea corpului este de 38-45 cm şi are o greutate medie cuprinsă între 290-535 g. Anvergura aripilor este de circa 76-88 cm. Adulţii au înfăţişare similară, cu un penaj de culoarea „ierburilor„ uscate, ce „ascunde„ pasărea în peisajul din jur, mai ales când staţionează. Este uşor de recunoscut după dungile şi petele albe de pe aripi, ochii mari galbeni (adaptaţi la viaţa nocturnă) şi picioarele galbene. Se hrăneşte cu insecte şi larve, melci, râme, broaşte, seminţe, mamifere mici şi păsări.

 

Ciocănitoarea de grădină sau ciocănitoarea pestriţă de grădină (Dendrocopos syriacus),

Este caracteristică zonelor deschise cum sunt livezile, parcurile şi grădinile. Este prezentă şi în păduri de foioase şi conifere acolo unde trunchiurile copacilor depăşesc 25 cm în diametru. Lungimea corpului este de 23-25 cm şi are o greutate de 66-79 g. Anvergura aripilor este de circa 34-39 cm. Este uşor de confundat cu ciocănitoarea pestriţă mare, de care se deosebeşte prin absenţa dungii negre de pe laturile gâtului până la ceafă. Penajul celor două sexe este asemănător, fiind o combinaţie de alb, negru şi roşu. La mascul se observă şi o pată roşie în partea din spate a creştetului capului. Se hrăneşte cu insecte, fructe şi seminţe fiind considerată una dintre ciocănitorile omnivore. Dintre toate speciile de ciocănitori se hrăneşte cel mai mult cu fructe şi seminţe. Longevitatea cunoscută este de 10 ani şi nouă luni în sălbăticie. În România este prezentă tot timpul anului şi este răspândită îndeosebi în ţinuturile joase

 

 

Caprimulgul (Caprimulgus-europaeus),

Este caracteristic zonelor deschise, aride reprezentate de rarişti ale pădurilor de conifere sau de amestec şi în păşuni. Lungimea corpului este de 25-30 cm şi are o greutate de 50-100 g. Aripile sunt lungi, cu o anvergură de circa 53-61 cm, iar silueta este asemănătoare vânturelului roşu ( Falco tinnunculus ). Adulţii au înfăţişare similară. Penajul gri-maron aminteşte de cel al capîntorsurii ( Jyns torquilla ) şi asigură un camuflaj excelent în timpul zilei, când se odihneşte pe crengile copacilor creând impresia unui ciot sau a unei aşchii mari din scoarţa copacului. Se hrăneşte cu insecte ce zboară la crepuscul sau noaptea, pe care le prinde în zbor. Longevitatea maximă cunoscută în sălbăticie este de 11 ani, dar trăieşte în medie patru ani.

RASE DE OI DIN ROMÂNIA

Vineri, 13 octombrie 2017 , a fost pusă în circulație emisiunea de mărci poștale „Rase de oi din România”. Cu cele patru timbre ale emisiunii  am realizat ilustrate maxime folosind cărțile poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

 

Rasa de oi Merinos de Palas

1Este considerată cea mai bună rasă de oi din România, apreciată și pe plan internațional pentru calitățile sale. De altfel, berbecii din rasa Merinos de Palas sunt folosiți pentru ameliorarea altor rase de oi. Merinosul de Palas s-a răspândit iniţial în Dobrogea, apoi în Câmpia Dunării, iar mai târziu și în partea de est a ţării, în judeţele Galaţi și Iași precum și în unele localităţi din vestul ţării

 

Rasa Tigaie

2Una din cele mai productive rase de ovine cu trăsături combinate de producţie (lână-carne-lapte).Rasa Tigaie are o constituţie robusta, rusticitate ți rezistență mare la boli și un grad mare de adaptabilitate la condiţiile diferite de exploatare. Varietatea ruginie – are lâna de culoare albă, iar jarul de pe extremităţi de culoare ruginie cu nuanţe mai inchise sau mai deschise.

 

Cap Negru de Teleorman  denumită popular și „Carabașa”

3Oaia Țigaie cu cap negru de Teleorman denumită popular și Carabașa” se poate considera ca făcând parte din categoria oilor semigrele, recomandate în special în zona de câmpie și mai putin în cea colinară. Populația cu cap negru de Teleorman se pretează cel mai bine la producerea de miei pascali, cu greutatea carcasei de 15-17 kg, aceasta deoarece producția bună de lapte a oilor mame asigură o viteză sporită de creștere a mieilor.

 

 

Rasa de oi Ţurcană

4.jpgCreșterea oilor din rasa Țurcană are cea mai mare răspândire în rândul oierilor din România. Rasa ,supra-denumită și ”Regina Munților”, este stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, oferind producții mixte de lapte, carne și lână, ceea ce au făcut-o să fie foarte populară în satele românești. Țurcana este cea mai răspândită și cea mai veche din țara noastră. Oile țurcană împreună cu cele Stogoșe, în trecut reprezentau peste 60 % din efectivul total crescut pe meleagurile țării noastre. În literatura de specialitate rasa țurcană mai este cunoscută și sub alte denumiri cum ar fi: oaia bârsană după denumirea ținutului Bârsei; în literatura rusă este numită țușca și oaia valahă, iar în unele sate din Transilvania i se mai spune și rațca.

Specii Periclitate

Romfilatelia introduce în circulaţie, în premieră, începând de joi, 11 mai 2017, emisiunea comună România – Administraţia Poştală a ONU, intitulată „Specii Periclitate”. Astfel, acest proiect filatelic este lansat simultan la sediile centrale ale Organizației Națiunilor Unite de la Geneva, Viena și New York. (extras din comunicatul Romfilatelia)
Cu mărcile acestei emisiuni, carțile poștale ilustrate Allex Collection, tipărite la FullCollor-București și ștampila prima zi aplicată la O.P.37 București am făcut câteva ilustrate maxime

 

 

 

Şoimul de iarnă (Falco Columbarius)

2În țara noastră șoimul de iarnă este un vizitator de iarnă frecvent. Șoimul de iarnă este cea mai mică pasăre răpitoare de zi din Europa. Este un vânător îndrăzneț și îndemânatic, ce prinde păsări mai mici zburând rapid, la mică înălțime. Efectivele au scăzut mai ales datorită insecticidelor folosite în Europa în anii ’50-60 ai secolului trecut.

 

 

 

 

Acvila de câmp (Aquila Heliaca).

1Cunoscută şi sub denumirea de acvilă imperială, este o specie caracteristică zonelor împădurite situate în apropierea zonelor deschise agricole sau de păşune. Este o specie răspândită în centrul şi estul continentului european. Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 850-1400 de perechi, fiind în permanentă scădere.Reducerea suprafeţelor împădurite, tăierea copacilor bătrâni, deranjul determinat de activităţile forestiere şi de vânătoare sunt principalele pericole pentru această specie.

 

 

 

 

Vidra (Lutra Lutra), 

3Vidra (Lutra lutra) este un mamifer care trăiește în mediul acvatic – râuri, lacuri sau mlaștini cu vegetație pe margini, unde își face culcuș. Este o specie protejată la nivel european (Natura 2000) și național, fiind periclitată și chiar dispărută din unele zone sau țări europene unde se depun eforturi pentru a reintroduce sau reface populațiile de vidră.

 

 

 

Morun (Huso Huso)

4Specia este răspândită în Marea Neagra, Marea Azov, Marea Caspică, Marea Adriatică. Din Marea Neagră morunul intră în DunăreNistruNipruBug.În prezent, morunul urcă pe Dunăre până la Porțile de Fier (Km 863). Porțile de Fier I și II au barat Dunărea și au redus arealul de reproducere al morunului în Dunăre ducând la scăderea dramatică a capturilor de morun în România.  Morunul este cel mai mare dintre sturionii noștri și cel mai mare pește din apele dulci ale Europei și României, putând atinge o lungime de 5-7 m și chiar mai mult (s-au citat și moruni de 9 m lungime) și o greutate de 1500-2000 kg.

.