Flux RSS

NEAGOE BASARAB, 500 DE ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEȘNICE

Emisiunea de mărci poștale ”Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice” a fost pusă  în circulațiejoi, 5 august 2021. Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru și o coliță dantelată.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești între anii 1512 – 1521. În timpul domniei sale, viața spirituală și duhovnicească ortodoxă a cunoscut o perioadă de strălucită înflorire. Ctitor, printre altele, al sfintei Mănăstiri  Curtea de Argeș, a rămas în istorie ca Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”.
Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 8 iulie 2008. Prăznuirea lui se face pe data de 26 sepembrie.

Cu timbrele emisiunii, cărțile poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii, am realizat două ilustrate maxime.

Neagoe Basarab

Icoană reprezentându-l pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, canonizat în anul 2008.Icoana se află la Biserica Silvestru, București.

Pictura votivă de la Mănăstirea Curtea de Argeș, executată în secolul al XVI-lea de Dobromir. Alături de domnitor, apar Doamna Despina Milița și cei șase copii ai lor.

 Cu prilejul restaurării întreprinse în secolul al XIX-lea, pictura a fost desprinsă de pe peretele bisericii și, după un periplu de mai multe decenii prin diferite instituții muzeale, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României, unde a fost supusă, în anii 2008 și 2009, unui meticulos proces de restaurare.

Publicitate

About alex.antonache

Colectionez marci postale, ilustrate maxime, plicuri prima zi, intreguri postale, carti postale si alte piese cuprinse in domeniul filateliei.Imi exprim speranta ca postarile mele sa fie apreciate de vizitatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: