Flux RSS

Monthly Archives: decembrie 2020

FLORI DE IARNĂ

Emisiunea de mărci poștale Flori de iarnă. afost pusă în circulație joi, 10 decembrie 2020, fiind ultima emisiune filatelică din acest an. Este formată din patru timbre cu valorile nominale  2,00 lei, 2,20 lei,5,00 lei,19,00 lei.

Ma-am străduit si de această dată să fac ilustrate maxime cu timbrele acestei emisiuni, cprtile poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

Crăciunița (Steaua Crăciunului)  (Euphorbia pulcherrima)

Crăciuniţa, Floarea Crăciunului sau Steaua Crăciunului, este denumită ştiinţific Poinsettia sau Euphorbia pulcherrima (ceea ce se traduce prin „foarte frumoasă”), este considerată cea mai spectaculoasă plantă din specia Euphorbiilor şi îşi are originea în America Centrală. În lume se cunosc peste 100 de varietăţi de Poinsettia.

Detalii interesante (legendă)

Anemona de iarnă (Eranthis hyemalis) 

Popular i se mai spune omag de iarnă, iar științific – Eranthis hyemalis.
Planta este originară din zonele împădurite și apare primăvara devreme, făcîndu-și loc prin stratul de zăpadă.
Florile, în formă de cupe, sînt foarte decorative. Galbenul auriu intens al petalelor este precedat de un guleraș de frunze în formă de rozetă. Se deschid doar cînd soarele strălucește și se închid noaptea sau cînd cerul este acoperit de nori. Are o înălțime de 10 centimetri. Perioada de înflorire este februarie – martie.
Anemonia se expune în plin soare sau semiumbră. Prosperă în pămînt bogat în humus, bine drenat. Se evită excesul de umiditate, în special în perioada rece.
Se înmulțește prin bulbi, care pot fi plantați în ghiveci, jardinieră sau direct în pămînt. De reținut faptul că bulbii plantați în ghiveci nu sînt rezistenți la îngheț.

Crinul de apartament sau crinul de ghiveci (Hippeastrum sp.)

Este o plantă tropicală cu bulb, foarte apreciată pentru florile ei mari, catifelate în formă de trompetă, colorate în mod variat de la alb la roşu intens sau până la combinaţii incredibile de culori. După ce hibernează pe timpul verii și începutul toamnei, crinul de cameră începe să se dezmorțească și să ne bucure cu florile sale. Așa că după ce nu va mai avea flori, păstrează-l pentru că el te va răsplăti cu ele în fiecare an către final de noiembrie. 

Spânzul (Helleborus niger).

 Este o plantă veșnic verde, originară din zonele muntoase ale Europei. Are flori albe sau roz. Este cunoscută încă din Antichitate ca plantă medicinală, deși este foarte toxică. Este cultivată și ca plantă de apartament sau de grădină, înflorind de iarna până primăvara devreme

Din punct de vedere sistematic şi strict botanic, spânzul aparţine familiei Ranunculaceae, genului Helleborus, care cuprinde aproximativ 20 de specii de spânz, multe dintre ele crescând şi în România. Numele de Helleborus provine din greaca veche şi trimite cu gândul la puternicele proprietăţi vindecătoare ale plantei, cunoscute fără îndoială şi de antici, căci „elein” însemna rană, iar „bora” hrană. Este o plantă erbacee şi în ciuda denumirilor de trandafir de iarnă şi trandafirul Crăciunului, date de către occidentali, spânzul nu are nicio legătură cu trandafirii propriu-zişi, care aparţin familiei Rosaceae.

URSUL BRUN (Ursus arctos)

Romfilatelia a introdus în circulație, joi, 3 decembrie a.c., emisiunea de mărci poștale intitulată „Urși.

Pe cele patru timbre, având valorile nominale de 2 lei, 3,30 lei, 5 lei și 19 lei, este reprezentat ursul brun (Ursus arctos),  specie emblematică a faunei sălbatice din România.  

Am realizat ilustrate maxime cu aceste mărci poștale, cărțile poștale  Allex Collection . Am obliterat cu ștampila prima zi a emisiunii.

NUDURI ÎN PICTURA ROMÂNEASCĂ,Theodor Pallady (1871 – 1956)

Miercuri, 25 noiembrie a.c.,  a fost lansată emisiunea de mărci poștale „Nuduri în pictura românească, în care sunt ilustrate opere de acest gen aparținând lui Theodor Pallady.Emisiunea este formată din patru mărci postale cu valorile nominale de 2,20, 3.30, 5, si 19 lei.

Cu aceste timbre și ștampila prima zi a emisiunii am făcut ilustrate maxime folosind, ca support, cărțile poștale Allex Collection.

Theodor Pallady a avut ascendenţă nobilă, s-a născut, crescut şi educat într-o familie veche de boieri din Moldova. Aşa s-a manifestat toată viaţa, ca un aristocrat, refugiindu-se în artă, pe care o consideră o necesitate, şi nicidecum o îndemânare.

Pallady a studiat până în 1889 ingineria la Politehnica din Dresda, luând în acelaşi timp lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care, recunoscându-i înzestrarea artistică, l-a sfătuit să plece la Paris. In capitala Franţei a lucrat în atelierul lui Jean Arman şi s-a înscris la Académie des Beaux-Arts.

În 1904 a revenit în ţară şi a expus la Ateneul Român şi la Saloanele Oficiale. A menţinut însă legatura cu Parisul, unde a deschis mai multe expoziţii personale. Strânsa prietenie cu pictorul francez Henri Matisse, cu care coresponda frecvent, a fost benefică de ambele părţi, în sensul unui schimb intens de opinii constructive.

Simbolismul perceput la început din perspectiva profesorului său, Gustave Moreau, este substratul multora din lucrările sale. De aici provine şi pasiunea lui de a picta nuduri şi natura statică.

Nudurile sale par a fi într-o permanentă întrepătrundere cu atmosfera interioarelor. Femeia apare ca un simbol al iubirii, şi mai puţin al dorinţei, ca o meditaţie asupra destinului

În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române

Toujours du Baudelaireun omagiu dedicat de Theodor Pallady marelui poet simbolist. Tabloul aparține Muzeului Național de Artă al României din București.

Femeie nud. Tabloul aparține Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești.

Femeie pe canapea, Tabloul aparține Muzeului Național de Artă al României din București.

Nud la mare.. Tabloul aparține Muzeului Național de Artă al României din București.