Flux RSS

Monthly Archives: august 2020

FLORI PROTEJATE DIN ROMÂNIA

Cu cele patru mărci postale di emisiunea Flori protejate din România., apărută miercuri 19 august 2020, am facut ilustrate maxime, folosind cărți poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

La o primă analiză, doar la cartea maximă cu bujorul românesc se asigură concordnta de loc, crescand si in pădurile de la marginea Bucureștilor. După consultari cu reputati maximafilisti, am ajuns la concluzia că pentru tematicile floră și faună, este acceptată realizarea de ilustrate maxime cu stampila prima zi, chiar dacă este din București și nu din  localități aflate in zona unde cresc aceste plante.

Degetăruţul pitic alpin (Soldanella montana)

Degetăruţul este o plantă din familia primulaceelor, care creşte în zonele muntoase, în general descoperite, în luminişuri, la marginea pădurii, fiind o floare gingaşă, ca un clopoţel roz franjurat, fructul fiind o capsulă. Înfloreşte în lunile mai şi iunie. În România se găseşte în Carpaţii Orientali. În jurul Lacului Bâlea cresc plante specifice circurilor glaciare, cum este şi degetăruţul pitic alpin. Denumirea populară a acestuia este potiraş.


Papucul doamnei (Cypripedium calceolus),

Papucul doamnei este o orhidee sălbatică, una din cele câteva specii de orhidee sălbatice care înfloresc pe culmile Carpaților. Floarea este o adevărată bijuterie și pentru că frumusețea ei și pășunatul au dus planta în pragul extinției, în 1938 prin Decret Regal floarea a fost declarată monument al naturii și pusă sub paza și protecția legii. Chiar și așa mica orhidee a rămas să se descurce singură, pe creste, iar azi, papucul domane este o apariție cu totul excepțională.

Ghințura galbenă (Gentiana lutea)

Planta erbacee care se găsește pe pajiștile alpine, în zonele însorite și umede din Munții Ciucaș, Bucegi, Făgăraș, Retezat, Rodnei sau Maramureș. Frunzele plantei sunt mari, cu nervuri puternice, iar florile sunt dispuse la baza frunzelor și au culoarea galbenă, cu câte 5-7 petale. Înflorește în lunile iulie și august.

Bujorul românesc (Paeonia peregrina),

Este o specie de floare unică în Europa, care creşte doar în anumite zone din România. Floarea rară a supravieţuit erei glaciare şi este la fel de veche ca şi crocodilii. În ţară există cinci rezervaţii naturale de bujori româneşti, în Teleorman, Mureş, Olt, Dolj şi Giurgiu,  zone protejate prin lege de câţiva ani.. Este întâlnită și în poienile și marginile pădurilor din sudul orașului București și în Dobrogea.