Flux RSS

PAPA IOAN PAUL AL II-LEA – 100 DE ANI DE LA NAȘTERE (1920 – 2005)

Pe 18 mai 2020, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea papei Ioan Paul al II-lea, cel considerat de mulți „cel mai iubit Suveran Pontif din istorie

S-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice (Polonia) şi a murit în 2 aprilie 2005.Numele său de mirean a fost Karol Józef Wojtyla. S-a înscris în 1938 la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea Jagielloniene din Cracovia. A întrerupt cursurile în timpul războiului, când Universitatea a fost închisă. În timpul războiului a lucrat în fabrica de produse chimice „Solvay”. A început cursurile teologice în 1942 şi a fost hirotonit ca preot în 1946. A sprijinit Sindicatul polonez „Solidaritatea„ şi a contribuit prin activitatea diplomatică la căderea Cortinei de Fier. Pe 13 mai 1981 a fost victima unui atentat comis de Mehmet Ali Agca în Piaţa „Sfântul Petru”. Turcul a tras cu pistolul Browning, de calibrul 9, din apropiere, dar glonţul nu l-a ucis pe Sfântul Părinte. A fost primul Papă care a intrat într-o sinagogă (13 aprilie 1986).Pe 8 mai 1999, a vizitat România, într-un moment rămas în istoria țării noastre.

Prin tot ce a oferit umanităţii, Ioan Paul al II-lea a devenit cel mai popular şi iubit Suveran Pontif şi una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale istoriei.

About alex.antonache

Colectionez marci postale, ilustrate maxime, plicuri prima zi, intreguri postale, carti postale si alte piese cuprinse in domeniul filateliei.Imi exprim speranta ca postarile mele sa fie apreciate de vizitatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: