Flux RSS

ORDINE ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Joi, 14 mai 2020, a fost lansată,  emisiunea de mărci poștale intitulată Ordine și Medalii Românești.

Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, marchează și aniversarea a 20 de ani de la legiferarea Sistemului Național de Decorații al României.

Cu cele patru timbre și cărțile poștale Allex Collection, am făcut ilustrate maxime, aplicând ștampila prima zi a emisiunii la O.P. 37 București.

Medalia Virtute Militară (1864).

Creată de A.I. Cuza. Medalia era de argint (30 mm.) și reprezenta, pe avers, efigia Domnitorului, cu inscripția circulară: Alessandru Ioan I, 1864, iar pe revers o coroană de lauri, având în interior inscripția: Virtute militară. Toarta medaliei era prinsă într- o coroană regală.

Proiectul Ordinului Unirii (cca. 1861 – 1863)

Ordinul Unirii (1864).

Domnitorul Alexandru Ioan I (Cuza) a încercat, din primii ani ai domniei, să impună Imperiului Otoman acceptarea dreptului de a institui decorații. În dorința de a pune în aplicare o strategie menită să ducă treptat la câștigarea deplinei autonomii a țării, principele Cuza considera că nu exista nici un text de tratat în care să fie menționată expres interdicția de a institui un sistem de recompense și se baza, în general, pe tactica de a pune puterea suzerană în fața faptului împlinit.

În anul 1864, domnitorul i-a cerut reprezentantului României la Paris, Vasile Alecsandri, să ia legătura cu o cunoscută casă de bijuterii, în vederea confecționării decorațiilor. Casa Krétly din Paris a prezentat un model care a fost imediat acceptat de domnitor și, pe baza acordului său, s-a efectuat o comandă pentru cele 1.000 de exemplare ale ordinului

Întâmpinând opoziția categorică a Imperiului Otoman, ca și a Imperiului Austriac – care vedeau în această întreprindere un semn clar de afirmare a suveranității – pentru a nu pune în pericol dubla alegere a lui Cuza, proiectul nu a fost pus în aplicare atunci, fiind amânat. Totuși, Cuza a acordat, cu titlu personal, doar câtorva apropoați.

Avers: între două coroane de lauri, cifrele 5 și 24 – datele dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două Principate Române,

Ordinul Național Steaua României (model 1999).

Este cel mai vechi ordin national. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

Prin acordarea acestui ordin se recompensează serviciile excepționale, civile și militare aduse statului român.

Se conferă pentru fapte deosebite săvârșite în timp de pace sau pentru acte de eroism în timp de război.

Publicitate

About alex.antonache

Colectionez marci postale, ilustrate maxime, plicuri prima zi, intreguri postale, carti postale si alte piese cuprinse in domeniul filateliei.Imi exprim speranta ca postarile mele sa fie apreciate de vizitatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: