Flux RSS

FLORI

 Marți, 7 ianuarie 2020, a fost lansată  în circulație  emisiunea de mărci poștale uzuale Flori, cpmpusă din 6 timbre.

Am realizat ilustrate maxime, cu timbrele emisiunii, cărti poștae Allex Collection, și ștampila prima zi a emisiunii, aplicată la O.P. 37 București.

1,Laleaua (Tulipa)

 Este un gen care cuprinde aproximativ 100 de specii de plante cu flori din familia  Liliaceae .Sunt originare din sudul Europei, nordul Africii și Asia, din Anatolia și Iran (unde floarea este reprezentată pe drapelul național) până în China  și Japonia. În Europa a fost introdusă la mijlocul secolului al XVI-lea. Există peste 150 de specii de lalea si peste 3000 de varietăți sub diferite culori si forme.

2,Narcisa (genul Narcissus)

Originară  din nordul Africiii, regiunile  mediteraneene și Europa Centrală, circa 32 specii erbacee, bulboase.

Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.

În România este vestită rezervația naturală Poiana cu narcise din localitatea Vad, județul Brașov, din depresiunea Făgărașului. Un alt loc cu narcise este Rezervația naturală Poiana cu narcise de la Racâș-Hida de lângă satul  Racâș, Sălaj.

3,Dalia sau dahlia

 Este un gen de plante din familia Asteraceae, ordinul Asterales. Este o plantă originară din America Centrală și de Nord. A fost adusă în Europa în secolul XVI, prin Spania, de unde s-a răspândit rapid în celelalte țări.

4,Macul (Papaver)

Plantă erbacee, creşte pe marginea drumului sau în lanurile de cereale. Face parte din familia Papaveraceae. Genul Papaver cuprinde aproximativ 80 de specii de plante anuale, bienale sau perene, native din Europa, Asia și America de Nord.  Este cunoscută pentru proprietăţile terapeutice din cele mai vechi timpuri. Seminţele de mac, au fost folosite încă din Grecia Antică pentru calmarea durerilor iar în China la prepararea ţigărilor cu opiu.

5. Anemona

 Plantă care cuprinde aproximativ 120 de specii de flori, din familia Ranunculaceae.

Anemonele au o arie largă de răspândire în emisfera nordică, dar pot fi întâlnite și în zonele răcoroase sau în pădurile din emisfera sudică. Sunt înrudite cu genurilePulsatilla si Hepatica, de aceea unii botaniști le includ în genul Anemone.

Anemonele sunt plante erbacee, perene cu frunze radicale și cu flori mari, asemănătoare macului, de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara. Crește in flora spontană sau cultivată ca plantă decorativă.

6. Foarea de piersic.

Piersicul este un pom fructifer din familia Rosaceae, genul Prunus. Originar din China, a fost adus în Europa de către persani. Este foarte cultivat pentru fructele sale în zonele temperate și subtropicale. Florile cu un diametru de 2,5 – 3,5 cm, au o formă cupolă, fiind de culoare roză sau galbenă. 

About alex.antonache

Colectionez marci postale, ilustrate maxime, plicuri prima zi, intreguri postale, carti postale si alte piese cuprinse in domeniul filateliei.Imi exprim speranta ca postarile mele sa fie apreciate de vizitatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: