Flux RSS

Monthly Archives: ianuarie 2020

FAUNĂ POLARĂ

Romfilatelia dedică pasionaților de Faună o nouă emisiune intitulată Faună polară, ce a fost introdusă în circulație, Marți, 28 februarie 2020. Pe cele patru timbre ale emisiunii sunt ilustrate specii de animale și păsări ce se află in zona arctică.

Lupul arctic (Canis lupus arctos)

Este o subspecie a familiei Canidae din specia Canis lupus, care include lpi și câini. Lupul arctic trăiește în partea septentrională a Americii de Nord. Subspecia echivalentă din nordul Asiei este lupul siberian (Canis lupus albus).

Se distinge prin blana sa albă. Începând cu anul 1930, dimensiunea craniului a scăzut dramatic, probabil din cauza încrucișării cu câinii domestici. Culoarea blănii lor îi ajută pentru camuflajul în zăpadă. Au 63-79 cm în înălțime de la greabăn. Cântărește aproximativ 45 de kilograme și este de până la 1,5 metri în lungime.

Vulpea polară (Vulpes lagopus)

Specie de animale carnivore din familia Canidae care trăiesc în regiunile polare de tundră. Animalul este adaptat la clima rece, având o blană deasă, iar talpa labelor fiind acoperită cu blană. Lungimea vulpilor este între 65 și 90 de cm, având înălțimea de circa 30 cm. și o greutate de 5 kg. Femelele sunt aproape la fel de mari ca masculii. Culoarea vulpilor diferă după anotimp, vara având culoarea blănii neagră pe spate și picioarele fiind de culoare brună, pe când iarna, culoarea de camumflaj albă, alb-cenușie. Vulpile polare au botul și urechile scurte, blana deasă le permite vulpilor să supraviețuiască la temperaturi scăzute ce ating -80 °C.

Iepurele arctic (Lepus arcticus) 

Este o specie adaptată în mare măsură la habitatul rece, montan.Acest animal supraviețuiește condițiilor aspre de mediu datorită blănii sale dese și a modului de viață – își construiește gropi sub pământ sau sub zăpadă pentru a dormi si pentru a se încălzi. Poate alerga cu 65 kilometri pe oră, principalul sau dușman natural fiind lupul arctic. Este distribuit în regiunile de tundră ale Groenlandei în majoritatea zonelor de nord ale Canadei si Alaskăi. Iepurele arctic prezintă un camuflaj sezonier. În nordul indepărtat, blana iepurelui, cu exceptia urechilor care au vârful negru, devine îin întregime albă iarna, pentru a se confunda cu zăpada; în timpul lunilor de vară, capul și corpul animalului sunt acoperite de o blană de culoare brun-cenușie, la fel ca terenul și rocile, în timp ce picioarele rămân albe.

Se hrăneste în principal cu plante de pădure, dar poate consuma și muguri, frunze sau iarbă. La inceputul verii consumă ochii soricelului (o plantă arctică). Are un simț al mirosului foarte dezvoltat.

Bufnița polară (Bubo scandiacus)

Pasăre răpitoare care face parte din ordinul Strigiformes, familia Strigidae. Trăiește în ținuturile polare nordice de tundră. Femela este mai mare, albă cu striuri și pete negricioase. Masculul este mai mic, aproape complet de culoare albă. Prada lor constă din lemingii și alte rozătoare polare, dar și potârnici de zăpadă sau iepuri.

Vânează pe lumină. Cuibărește în regiunile mlăștinoase, pe movile de pământ. Iarna, în căutarea hranei, migrează spre sud. Ca adaptare la clima rece, are penajul foarte dens și picioarele îmbrăcate în pene.Ea este totusi alba si se camumfleaza in zapada extrem de usor si rapid.

ORAȘELE ROMÂNIEI, BOTOȘANI

Marți, 21 ianuarie  2020, a fost lansată  o emisiune de mărci poștale, din ciclul Orașele României, de acestă data dedicată orașului Botoșani. Emisiunea este compusă din patru timbre care ilustrează principalele clădri cu destinație socio – culturală din oraș.

Am realizat ilustrate maxime cu timbrele emisiunii, cartile poțtale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

Sediul Primăriei municioiului Botoșani.

Edificiul a fodt construit in secolul al XVIII-lea.  Aici funcționa Tribunalul unde a lucrat Mihai Emunescu  în calitate de copist, in perioada 1964 – 1865. Clădirea a fost restaurată,între anii 1906 – 1914.

Muzeul Județean Botoșani 

 Amenajat în fosta Prefectură a judeţului Botoşani, construită după planurile marelui arhitect Petre Antonescu între anii 1904 – 1913, Muzeul Judeţean de Istorie prezintă în cele 17 săli de expoziţie, dispuse la parter şi etaj, cele mai semnificative momente ale evoluţiei zonei Botoşanilor din preistorie până în contemporaneitate.

Casa Memorială „Nicolae Iorga” 

Amplasată în Str. Nicolae Iorga nr. 14 din Botoşani, aceasta este casa în care s-a născut şi a copilărit marele istoric, casa în care a locuit familia Iorga între anii 1876-1880. Dintre cele 10 locuinţe schimbate de familia istoricului în perioada copilăriei şi adolescenţei sale, această casă este singura care s-a păstrat din secolul al XIX-lea.

 Casa memorială „Nicolae Iorga” este locul în care se păstrează un important număr de piese cu valoare patrimonială, legate de personalitatea ilustrului istoric Nicolae Iorga. Fotografii originale ale familiei acestuia, ale lui Nicolae Iorga în diferite momente ale vieții sale, diplome de Dr. Honoris Causa primite din partea unor celebre instituții de învățământ din Europa (Sorbona, Cambridge, Roma) și un mare număr de cărți scrise de Nicolae Iorga, multe în ediții princeps, precum și ziare și reviste pe care le-a editat și îndrumat conturează dimensiunea extraordinară a uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii românești și universale.

Din 1977 casa memorială Nicolae Iorga a devenit secţie a Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani

Mănăstirea Popăuți 

Mănăstire de călugări amplasată în municipiul Botoșani, pe Str. Ștefan cel Mare nr. 41, în apropierea gării. Ea a fost ctitorită în anul 1496 de către domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504).

Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929

CUPLURI CELEBRE. POEZIA DRAGOSTEI

Pentru a marca Ziua Culturii Naționale,  și implinirea a 170 de ani de la nașterea  luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, miercuri 15 ianuarie 2020, Romfilatelia a pus în circulație emisiunea de mărci poștale „Cupluri celebre. Poezia dragostei, compusă din două timbre și o coliță nedantelată.

Am realizat mai multe illustrate maxime cu aceste timbre, cărțile poștale Allex Collection și ștampila prima zi a emisiunii.

MIHAI EMINESCU

 S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Luceafătul poeziei românești.  Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

 Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9.
George Călinescu îl socotea pe Mihai Eminescu ca fiind ” cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.

Ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu a fost declarată în 2010 ”Ziua Culturii Naţionale”. Pictură de Alexandru Darida, din ciclul ”Extraordinar Popor Extraordinare Portrete”.

VERONICA MICLE

S-a născut la 22 aprilie 1850, la Năsăud și a murit la 3 august 1889, la Văratec, Neamț. A fost o poetă romînă. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE

Au trăit o poveste de iubire tumultuoasă, încheiată prin moartea amândurora, la distanță de doar câteva săptămâni unul de celălalt. Neîmplinirea a însoțit întreaga poveste de dragoste dintre MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE.

Aveau aceeași vârstă. El, deja recunoscut drept cel mai strălucit poet pe care-l dăduse neamul românesc. Ea, captivă într-o căsnicie de nevoie, cu un bărbat ilustru, dar cu 30 de ani mai în vârstă. El, mereu tulburat și instabil în mintea și în sufletul lui. Ea, cu adolescența furată de căsătoria foarte timpurie, la numai 14 ani, mamă de la vârsta de 16 ani și cu aspirații literare lipsite de suportul vreunei autentice valori.

S-au întâlnit pentru prima dată la Viena și au plăsmuit împreună o poveste de dragoste, mai întâi platonică. „D-ta erai o idee în capul meu și te iubeam cum iubește cineva un tablou‘, îi scrie mai târziu Eminescu Veronicăi.

Până în ce punct a rămas platonică ne spun scrierile găsite și analizate mai târziu de Perpessicius. „Ziua de 16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieții mele. Eu am ținut pe Veronica în brațe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ține toată viața mea.‘ Este o notă scrisă de Eminescu pe spatele unui alt text. Iar o scrisoare din 30 august 1876 se încheie astfel: „De aceea sărut mâinile fără mănuși, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie și picioarele fără ciorapi și te rog să nu mă uiți, mai cu seamă când dormi.

Colțul pe care este scris anul a fost rupt ulterior, probabil de destinatara scrisorii, care a scris pe spate o dată mai convenabilă: 1879. De ce era mai convenabil așa? Pentru că la data de 6 august 1879 murise profesorul Ștefan Micle, soțul Veronicăi. I s-a părut mai onorabil să fi încălcat prima lună de doliu decât să-și fi înșelat soțul încă în viață.

S-au despărțit și s-au împăcat de câteva ori, erau să se logodească, dar nu s-au logodit, iar drama le-a însoțit permanent povestea de dragoste. Erau amândoi liberi, de ce nu puteau să fie, pur și simplu, împreună? Ea îi reproșa scrisorile rare și laconice, precum și faptul că nu se ostenea prea des să călătorească între Iași și București ca s-o întâlnească.

El invoca lipsa de mijloace materiale pentru a întemeia o familie, apoi tăcea o vreme. Ea îi reproșa că i-a târât numele în noroi și mergea mai departe, acuzându-l, chiar, pe Maiorescu că ar fi complice. În casa lui Maiorescu, la masa de Crăciun din 1881, Eminescu îl bruschează fizic pe Caragiale, cu care Veronica avusese, între timp, o aventură.

Din 1883, se așterne liniștea peste povestea lor de iubire. Eminescu, grav bolnav, este spitalizat cu diagnosticul „psihoză maniaco-depresivă’. În anii care au urmat, s-au alternat perioade bune cu perioade rele, spitalizări cu externări, perioade active cu perioade de pierdere în negurile alienării. Pe 15 iunie moare într-o casă de sănătate de pe strada Plantelor din București. Sicriul este depus în Biserica Sfântul Gheorghe, apoi poetul este condus la locul de veci din Cimitirul Șerban Vodă sau Bellu.

Zdrobită de sfârșitul dramatic, prematur al poetului, Veronica Micle se retrage la Mănăstirea Văratec, unde moare în același an, pe 3 august. A fost înmormântată la mănăstire, în pământ sfințit, deși otrăvirea cu arsenic duce cu gândul la sinucidere.

DETALIIș https://www.ziarulnational.md/dosar-special-iubiri-celebre-de-altadata-mihai-eminescu-si-veronica-micle/

FLORI

 Marți, 7 ianuarie 2020, a fost lansată  în circulație  emisiunea de mărci poștale uzuale Flori, cpmpusă din 6 timbre.

Am realizat ilustrate maxime, cu timbrele emisiunii, cărti poștae Allex Collection, și ștampila prima zi a emisiunii, aplicată la O.P. 37 București.

1,Laleaua (Tulipa)

 Este un gen care cuprinde aproximativ 100 de specii de plante cu flori din familia  Liliaceae .Sunt originare din sudul Europei, nordul Africii și Asia, din Anatolia și Iran (unde floarea este reprezentată pe drapelul național) până în China  și Japonia. În Europa a fost introdusă la mijlocul secolului al XVI-lea. Există peste 150 de specii de lalea si peste 3000 de varietăți sub diferite culori si forme.

2,Narcisa (genul Narcissus)

Originară  din nordul Africiii, regiunile  mediteraneene și Europa Centrală, circa 32 specii erbacee, bulboase.

Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.

În România este vestită rezervația naturală Poiana cu narcise din localitatea Vad, județul Brașov, din depresiunea Făgărașului. Un alt loc cu narcise este Rezervația naturală Poiana cu narcise de la Racâș-Hida de lângă satul  Racâș, Sălaj.

3,Dalia sau dahlia

 Este un gen de plante din familia Asteraceae, ordinul Asterales. Este o plantă originară din America Centrală și de Nord. A fost adusă în Europa în secolul XVI, prin Spania, de unde s-a răspândit rapid în celelalte țări.

4,Macul (Papaver)

Plantă erbacee, creşte pe marginea drumului sau în lanurile de cereale. Face parte din familia Papaveraceae. Genul Papaver cuprinde aproximativ 80 de specii de plante anuale, bienale sau perene, native din Europa, Asia și America de Nord.  Este cunoscută pentru proprietăţile terapeutice din cele mai vechi timpuri. Seminţele de mac, au fost folosite încă din Grecia Antică pentru calmarea durerilor iar în China la prepararea ţigărilor cu opiu.

5. Anemona

 Plantă care cuprinde aproximativ 120 de specii de flori, din familia Ranunculaceae.

Anemonele au o arie largă de răspândire în emisfera nordică, dar pot fi întâlnite și în zonele răcoroase sau în pădurile din emisfera sudică. Sunt înrudite cu genurilePulsatilla si Hepatica, de aceea unii botaniști le includ în genul Anemone.

Anemonele sunt plante erbacee, perene cu frunze radicale și cu flori mari, asemănătoare macului, de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara. Crește in flora spontană sau cultivată ca plantă decorativă.

6. Foarea de piersic.

Piersicul este un pom fructifer din familia Rosaceae, genul Prunus. Originar din China, a fost adus în Europa de către persani. Este foarte cultivat pentru fructele sale în zonele temperate și subtropicale. Florile cu un diametru de 2,5 – 3,5 cm, au o formă cupolă, fiind de culoare roză sau galbenă.