RSS Feed

EXPOZIȚIA FILATELICĂ „TRIUNGHIUL DE FOC” MĂRĂȘTI – MĂRĂȘEȘTI – OITUZ (III)

Cu ștampilele expoziției, am realizat două ilustrate maxime. Am folosit timbrul cu valoarea nominală de 1 leu din emisuiea filatelică In „Memoriam – Eroii Nneamului”, din 25.07.2014, care îl ilustrează pe Regele Ferdinand și timbrul cu valoarea nominală de 8 lei, din emisiunea „Ziua mărcii poștale românești – Pe aici nu se trece”, din 15.07.2017, care îl prezintă pe generalul Eremia Grigorescu. Allex Collection a asigurat cărțile poștale ilustrate, tipărite la FullColor București.

 

Regele Ferdinand I al României

(n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș Sinaia)

CM10001 Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său regele Carol I. A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de  Hohenzolern. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”. Prin hotărâre a Consiliului de Miniștri  a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa I.

 

General Eremia Grigorescu

CM20001Eremia Teofil Grigorescu s-a născut la Târgu Bujor, pe 28 noiembrie 1863. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Galaţi, iar liceul la Iaşi. A fost înscris timp de un la Facultatea de Medicină şi Ştiinţe din Iaşi, după care a plecat la Bucureşti, dedicându-se carierei militare. A absolvit Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie în 1884, iar apoi Şcoala de artilerie şi geniu. Rezultatele excepţionale i-au adus şi un stagiu la Paris, unde a urmat cursuri de matematică la Sorbona.

Punctul culminant al gloriei ilustrului general Eremia Grigorescu, la comanda armatei a II-a, a fost victoria de la Mărăşeşti, împotriva marelui spărgător de fronturi – mareşalul Mackensen, unde, de asemenea, generalul Grigorescu a rostit cuvintele: „Nici pe aici nu se trece!“    după ce la Oituz lansase chemarea „Pe aici nu se trece”

Reclame

About alex.antonache

Colectionez marci postale, ilustrate maxime, plicuri prima zi, intreguri postale, carti postale si alte piese cuprinse in domeniul filateliei.Imi exprim speranta ca postarile mele sa fie apreciate de vizitatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: