RSS Feed

Iaşi, oraş al Marii Uniri

Posted on

La sfârșitul anului 1916, Iașul a devenit, pentru o perioadă de doi ani, capitala Regatului României. Consiliul de Miniștri și Parlamentul de la acea vreme au adoptat aici decizii importante prin care s-au pus bazele consolidării statului național unitar român și au fost votate legi reformatoare pentru dezvoltarea țării noastre, precum legea electorală care a introdus votul universal și legea agrară. (fragment din comunicatul Romfilatelia)

Pentru a marca acest eveniment,  miercuri, 26 aprilie 2017, a fost pusă în circulație o emisiune filatelică aniversară denumită  ”Iaşi, oraş al Marii Uniri”, compusă 4 timbre şi o coliţă dantelată, pe care sunt reproduse imagini ale unor monumente simbol ale oraşului, martore la guvernarea ţării din perioada 1916 – 1918 şi în pregătirea Marii Uniri din 1918.

Cu aceste timbre, am realizat ilustrate maxime, folosind cărți poștale Allex Collection, și ștampila prima zi a emisiunii.

 

 

 Teatrul Național „Vasile Alecsandri” 

1

Este cel mai vechi Teatru Național din România. Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării între anii 1894 și 1896, fiind considerată a fi cel mai vechi și cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară. Clădirea Teatrului Național este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă.

Între anii 1916-1918 clădirea a asigurat spațiul de desfășurare a lucrărilor Adunării Deputaților.

Clădirea Teatrului Național din Iași este înscrisă în Lista monumentelor istorice.

 

 

 

 

Muzeul Unirii .

2Clădirea este monument istoric și de arhitectură, construită între 1800 – 1806, în stil neoclasicCasa Catargiu, azi adăpostind Muzeul Unirii.

Între 1859-1862 a fost reședința domnească a primului domnitor al Principatelor Unite – Alexandru Ioan Cuza, iar între anii 1916-1919, devine reședință a regelui Ferdinand I. Astăzi muzeul expune piese de istorie evocând Revoluția de la 1848 și Unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859. Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1959, cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor Române din 1859. Clădirea, a fost declarată monument istoric și de arhitectură.

 

 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

3Este o universitate de stat din Iași și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Fondată în 1860, la scurt timp după formarea Principatelor Unite, Universitatea din Iași, așa cum s-a numit la început, este prima universitate modernă a României.

Palatul Universității, a fost construit între anii 1893 și 1897 (și extins in perioada interbelică) după planurile arhitectului Louis Blanc și inaugurat în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Clădirea este o îmbinare a stilurilor clasic și baroc, monumentala sa intrare ducând în faimoasa „Sală a Pașilor Pierduți”, decorată cu picturi realizate de către Sabin Bălașa.

1916-1918 – Aici s-au desfășurat  şedinţele Senatului.

 

 

 

Palatul Rosetti-Roznovanu,

4Clădirea adăpostește actualul sediu al primăriei Iași. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor, a fost inaugurată  cu mare fast, la 23 aprilie 1832.

Între anii 1892 – 1892, Palatul Roznovanu a fost folosit ca reședință temporară a familiei regale (Principele Ferdinand si Pricipesa Maria), o parte din spațiu fiind alocată autorităților locale. 

In timpul Primului Razboi Mondial, intre 1916 – 1918, Palatul Roznovanu a devenit sediul ministerelor si al conducerii politice, refugiate de la Bucuresti. In 1918, in actuala sală de sedinte a Consiliului Local, s-a intrunit Consiliul de Razboi al României.

 

 

 Stema municipiului Iași

5Stema înfățișează un scut antic, pe câmp roșu, o cetate crenelată de argint, având pe flancuri două turnulețe, timbrate de câte o cruce cu brațe egale, iar în centru un turn pătrat, mai înalt, cu poarta și ferestrele închise. Peste tot, în ecuson roșu, un cal în galop, spre dreapta heraldică, având deasupra o coroană deschisă, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu șapte turnuri, din care iese capul de bour, al cărui gât este terminat in formă de lambrechini. Stema valorifică cele doua tradiții heraldice ale orașului Iași, într-o reușită sinteză grafică.

Anunțuri

About alex.antonache

Colectionez marci postale, ilustrate maxime, plicuri prima zi, intreguri postale, carti postale si alte piese cuprinse in domeniul filateliei.Imi exprim speranta ca postarile mele sa fie apreciate de vizitatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: