Flux RSS

Monthly Archives: ianuarie 2016

24 IANUARIE – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOE ROMÂNE

 

În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica UnireUnirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

 

Pentru a marca acest eveniment prezint câteva ilustrate maxime ce fac parte dintr-un exponat mai mare denumit ”Marea Unire”, care prezintă cele mai importante momente din istoria poporului român și lupta sa pentru unire, de la constituirea  primelor state feudale pe teriroriul românesc si până la infătuirea Marii Uniri la 1 Decembrie 1918 și realizarea României Mari.

1

 

234

Publicitate

Florile spinilor

Joi, 14 ianuarie a.c. a fost lansată emisiunea filatelică ”Florile spinilor” alcătuită din patru mărci poștale și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre și minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată. Plantele reproduse pe timbrele emisiunii sunt răspândite pe toate  continentele lumii, țara noastră regăsindu-se printre locurile unde aceste specii pot fi întâlnite.

Cu aceste timbre și cărtile postale editate de Allex Collection, am realizat câteva ilustrate maxime. Obliterarea am facut-o cu ștampila prima zi a emisiunii, București 14.01.2016, la OP 37.

 

 1

1V

Dipsacus fullonum (Varga ciobanului) este o specie de plantă cu flori  originară din Europa Asia și Africa de Nord , dar se poate găsi și  în cele două Americi, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă.. Este o plantă viguroasă, cu tulpina înaltă de 50-200 cm, muchiată și spinoasă, iar receptaculul comun conține numeroase flori tubuloase de culoarea lavandei.

 

 

 

 

 

2

 

Centaurea solstitialis, este o plantă anuală din  familia Asteraceae, originarăa din bazinul mediteranean, înflorește vara târziu, după solstițiu și până la începutul toamnei. Florile sunt de culoare galben intens, de formă alungit globuloasă și prezintă la bază apendici spinoși lungi și ramificați.

 

 

 

 

3

 

Echinops ruthenicus este o specie de plante cu flori din familia de floarea soarelui oeiginară din sudul și estul Europei și vestul Asiei, caracterizată prin frunze pieloase cu segmente adânc serate și spinoase, înălțime de 70 cm și flori globuloase, a căror culoare viu albastră le face ușor de observat vara, pe colinele însorite din țara noastră.

 

 

4

 

Osul iepurelui (Ononis spinosa) este o plantă erbacee din familia Fabaceae, specie euro-asiatică, în România fiind cunoscută sub mai multe denumiri populare:asudul calului, ciocul ciorii, cașul iepurelui, dirmotin, lemnic, lingoare, sălăștioară, sudoarea calului, sudoarea capului, lingoare, ciocul caprei

Este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin pășuni, fânețe aride și terenuri nisipoase, de-a lungul apelorr curgătoaren ce are în pământ un rizom în prelungirea căruia rădăcina atinge o lungime de până la 20 cm, grosme de 1 cm, de culoare cenușie iar partea aeriană, tulpina, înaltă până la 60 cm, ușor brunificată, lemnoasă la bază, cu multe ramificații spre vârf, cu flori solitare sau pereche, de culoare roz și păstaie (fructul) de dimensiune redusă. Înflorește în lunile de vară.

 

MIHAI EMINESCU – 166 de ani de la naștere

 

MIHAI Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Luceafătul poeziei românești.  Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.
George Călinescu îl socotea pe Mihai Eminescu ca fiind ” cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”. Ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu a fost declarată în 2010 ”Ziua Culturii Naţionale”.

 

Pentru a marca acest eveniment, m-am gândit s- postez câteva ilustrate maxime din colecțtia mea, realizate cu portretul marelui poet national, cu prilejul unor evenimente omagiale.

 

1

Ilustrată maximă realizată de dr. Ioan Daniliuc. Marca poștală de 6,00 lei, apărută la 10.02.2012, stampila omagială ”Ziua Culturii Naționale” București 15.01.2013.

 

 

2

Ilustrată maximă realizată de AF Botoșani,  cartea poștală Ed. Meridiane cod 8754, timbrul cu valoarea de 5 bani emis la 20.06.1964, ștampila omagială ”Mihai Eminescu – 125 ani  de la naștere- Botoșani 15.01.1975.

 

 

3

Ilustrată maximă realizare personală, cartea poștală editată de revista săptămânală ”Cronica” Iași, marca poștală de 2,00 lei emisă la 18.08.1989. ștampila omagială București 15.01.1991.

 

 

 

5

Ilustrată maximă realizare personală, cartea poștală editată de Allex Collection cod 205/13, timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei, apărut la 15.01.2014, stampila omagială ”Ziua Culturii Naționale” București 15.01.2015.